Acasă Uncategorized Bucureşti: Trei miliarde de euro pentru Zona Metropolitană a Bucureştilor

Bucureşti: Trei miliarde de euro pentru Zona Metropolitană a Bucureştilor

DISTRIBUIȚI

95403 – 02112010 –  Bugetul Zonei Metropolitane a Bucureştiului ar urma să înglobeze şi banii primăriilor de sector, pe lângă cei ai Primăriei Generale, adică un total de aproape trei miliarde de euro. Acest buget ar urma să fie controlat de Consiliul General, în care majoritatea e deţinută, în prezent, de PDL. După ce a zăcut aproape şapte ani prin sertarele parlamentarilor, legea care i-ar infrăţi pe bucureşteni cu ilfovenii are şanse, cel puţin pe hârtie, să fie adoptată. Proiectul iniţiat de parlamentarii PDL

 

 

 

 

 

 

 în frunte cu fostul primar al Sectorului 1, Vasile Gherasim, a trecut de Camera Deputaţilor şi se află în prezent pe lista de aşteptare a Senatului. Teoretic, dacă lucrurile s-ar desfăşura într-un ritm firesc, legea ar putea trece de votul plenului chiar în această sesiune legislativă, urmând să îşi producă efectele de la anul. Practic însă, actul normativ este contestat atât de opoziţie cât şi de reprezentanţi ai puterii. În plus, arcul guvernamental are o majoritate extrem de fragilă în Senat, motiv pentru care e nevoie de toată susţinerea grupurilor coaliţiei sau de negocieri cu opoziţia ca să-şi poată trece proiectul despre care spun că ar aduce beneficii locuitorilor Capitalei.

PNL nu vrea văcuţe în Bucureşti – Cei mai vehemenţi opozanţi ai legii, liberalii, resping categoric ideea reorganizării administrative a Capitalei prin decizie politică. În viziunea lor, bucureştenii sunt aceia care ar trebui să hotărască prin referendum dacă vor sau nu să se extinda până în Ilfov. “Metropolizarea e un pas normal, Bucureştiul se extinde oricum de la sine. PDL are interese ascunse când propune acest lucru. Vor să pună mâna pe toţi banii Capitalei prin trecerea bugetului sub controlul exclusiv al Consiliului General unde deţine majoritatea, vor să protejeze rechinii imobiliari cu interese in Ilfov, şi aşa mai departe”, a declarat Andrei Chiliman, primarul Sectorului 1 şi şeful PNL Bucureşti, citat de B365.ro.

Un alt motiv pentru care liberalii se opun lărgirii ariei metropolitane ţine de dimensiunea suprafeţei agricole a judetului Ilfov (aproximativ 60%). Astfel, prin înghiţirea întregului judet, Bucureştiul ar deveni probabil singura Capitală europeană care cultivă porumb şi creşte animale. În plus, PNL consideră că s-ar pune presiune pe bugetul primăriei generale care ar trebui să suporte toate investiţiile de infrastructură din judeţul vecin.

Democrat-liberalii de Ilfov se tem de taxe – Şi în tabăra puterii s-au conturat opinii contra zonei metropolitane. Senatorii democrat-liberali de Ilfov susţin prin vocea lui Iulian Urban că efectul imediat al unirii cu Bucureştiul ar fi creşterea taxelor şi impozitelor pentru ilfoveni în schimbul aceloraşi servicii deficitare. „ (…) În condiţiile în care suntem judeţul care virează cei mai mulţi bani la bugetul naţional, vreţi să ne taxaţi la nivel de Maybach şi să ne oferiţi servicii la nivel de Oltcit ?“, ripostează senatorul PDL subliniind că nu va vota acest proiect. “Să te întinzi până la Dunăre în sud şi până la Ploieşti în nord e o prostie cât casa. Păi, când toată lumea pledează pentru descentralizare, noi ce facem, centralizăm?“, a declarat sub protecţia anonimatului, un alt senator PDL.

Singurii care nu au luat nicio poziţie fermă pe această temă sunt social-democratii, dar neimplicarea lor poate fi explicată şi de faptul că electoratul bucureştean este în general de dreapta, iar bătălia se dă aici între PDL şi PNL.

Oprescu e pro, dar cu amendamente – Primarul general al Capitalei îmbrăţişează ideea extinderii Capitalei dar respinge o prevedere a legii – numirea de către prim-ministru a unui guvernator al zonei metropolitane cu atribuţii superioare edilului şef. “Se încalcă în acest mod principiul electivităţii funcţiei de conducător al administraţiei publice a Municipiului Bucureşti”, declara Sorin Oprescu la dezbaterea legii în Parlament.

De partea cealaltă, Vasile Gherasim crede că aplicarea proiectului său ar însemna o administraţie mai ieftină şi mai eficientă. Deputatul PDL mai spune că eliminarea graniţelor dintre Bucuresti şi Ilfov ar rezolva pe de-o parte problemele transportului în comun din acest judet, iar pe de altă parte, ar fi benefică bucureştenilor pentru că toate depourile, garajele şi uzinele vechi ar fi dezafectate si mutate la periferie. Terenurile eliberate ar atrage astfel investiţii de pe urma cărora Primaria Capitalei şi-ar creşte veniturile. Proiectul mai prevede desfiinţarea sectoarelor, în primă fază, şi înlocuirea lor cu 12 arondismente, fiecare cu aproximativ 150.000 de locuitori, conduse de câte un director numit de Consiliul General al Primariei, iar Consiliile Locale ar dispărea. În faza a doua, Capitala ar îngloba întregul judeţ Ilfov, ajungând astfel de la o suprafata de 238 de kilometri pătraţi la peste 2.000 de kilometri.

PDL îi plânge de milă lui Vanghelie – Pentru reorganizarea Bucureştiului militează şi Ministerul de Interne, care lucrează de câteva luni la modificarea legii administraţiei publice locale. Proiectul MAI prevede, ca şi cel al parlamentarilor PDL înlocuirea sectoarelor cu 12 arondismente sau 26 de districte şi centralizarea bugetului Capitalei. Pe acest model, bugetul Primariei Generale (1,3 miliarde de euro pentru 2010) ar ajunge la aproape 3 miliarde de euro prin cumularea cu cel al primăriilor de sector şi al oraşelor din Ilfov. Scopul? O împărţire echitabilă a banilor publici. “La ora asta Sectorul 1 are cel mai mare buget, aproape de două ori cât Sectorul 5. Acuma, Vanghelie nu mi-e drag deloc, dar oricât ar vrea el să facă treabă, nu are cum să concureze cu Chiliman. Or, dacă banii ar fi gestionaţi de Consiliul General şi împărţiţi pe proiecte, n-ar mai exista asemenea disfuncţionalităţi”, a declarat Călin Murg (PDL), preşedintele Consiliului General. În plus, acesta susţine că actuala organizare administrativă are o serie de neajunsuri, întrucât multe dintre proiectele de infrastructură nu pot fi realizate pentru că se intersectează la graniţa dintre două primării de sector. “Primăria Generală nu se poate apuca să modernizeze canalizarea, să spunem, dintre două străzi vecine care fac parte din sectoare diferite până nu se pun de acord cei doi primari”, exemplifică Murg.

Varianta MAI, aflată în dezbatere publică, ar rezolva această problemă prin înlocuirea edililor de sector cu viceprimari numiţi de CGPMB. Doar că PNL se opune şi în acest caz soluţiilor propuse de putere, acuzând “gruparea politico-financiară din jurul lui Traian Basescu şi al Elenei Udrea” că doreşte “infeudarea” bugetului Capitalei. În fapt, Andrei Chiliman, edilul de la 1, crede că PDL vrea centralizarea bugetului pentru a deţine controlul asupra banilor, întrucât la această oră are majoritate în Consiliu. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.