96053 – 23112010 – Ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély, s-a întâlnit ieri cu Machiel Salomons, reprezentantul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi în România. Cei doi oficiali au discutat despre proiectele aflate pe lista de priorităţi a Agenţiei ONU pentru Refugiaţi, atât la nivel mondial, cât şi cele desfăşurate pe teritoriul României. Machiel Salomons a menţionat că “România este prima ţară din lume care a înfiinţat la Timişoara un azil centru pentru refugiaţii în regim de urgenţă, iar pentru acest lucru putem spune
că ţara dumneavoastră ne-a intrat la suflet”. Legat de acest aspect, László Borbély a adăugat că “este foarte dificil ca de fiecare dată să schimbi locaţia refugiaţilor, iar Agenţia ONU pentru Refugiaţi trebuie să găsească soluţii viabile şi cât mai rapide la această problemă. Nu este întotdeauna obligatoriu să relocăm refugiaţii ci putem să-i ajutăm să se reintegreze în habitatul lor iniţial”.
Machiel Salomons a precizat că “deşi numărul de refugiaţi la nivel mondial este în scădere, din păcate există o categorie din ce în ce mai numeroasă a oamenilor refugiaţi datorită dezastrelor din mediul înconjurător, printre cele mai elocvente exemple fiind situaţia din Haiti survenită în urma cutremurului din ianuarie şi cea din Darfour, Sudan, unde are loc un război civil datorită lipsei apei potabile în zonă”. Legat de intenţiile şi proiectele de îmbunătăţire a calităţii mediului înconjurător, ministrul Mediului şi Pădurilor a afirmat că “la Summit-ul de la Cancun problema aflată în fruntea listei de priorităţi este împădurirea şi demararea unui amplu proiect la nivel mondial în acest sens. Organizaţia Naţiunilor Unite trebuie să urmărească şi să facă tot ceea ce este necesar pentru a pune în aplicare, într-un timp cât mai scurt, diferite programe care vizează îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător şi totodată eliminarea discrepanţelor din diferite colţuri ale lumii”.
Reprezentantul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi în România a mai adăugat că România este o ţară cu un enorm potenţial în ceea ce priveşte turismul ecologic dar, din păcate, problema deşeurilor aruncate la întâmplare afectează vădit această bogăţie naturală.
László Borbély a precizat că “vom derula proiecte de investiţii, cu ajutorul fondurilor europene, în valoare de aproximativ 1,8 miliarde de euro în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor în cadrul fiecărui judeţ în parte. Managementul gestionării deşeurilor este totodată o afacere şi sperăm să ajungem la zi în cel mult 3 ani, această problematică fiind una dintre cele mai sensibile pe agenda mea de ministru”. – www.promptmedia.ro