96180 – 26112010 – Peste 87% dintre tinerii medici care au concurat la Rezidenţiat în anul 2010 au obţinut punctaj de promovare. Astfel, un număr de 4 499 de candidaţi, din 5.130 înscrişi au obţinut peste 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări. Cei 4 499 de candidaţi cu punctaj de promovare vor fi repartizaţi pe cele 3.505 de locuri şi posturi pe care Ministerul Sănătăţii le-a scos anul acesta la concurs. 3793 au obţinut punctaj de promovare în domeniul medicină.
Aceştia vor fi repartizaţi pe 3.209 locuri şi posturi scoase la concurs
603 au obţinut punctaj de promovare în domeniul medicină dentară şi vor fi repartizaţi pe 176 locuri şi postul scoase la concurs, iar 103 au obţinut punctaj de promovare în domeniul farmacie şi vor fi repartizaţi pe 121 locuri şi posturi scoase la concurs.
Pentru domeniul medical punctajul maxim realizat a fost de 907 puncte, iar cel minim de promovare de 544 puncte. La medicină dentară punctajul maxim realizat a fost de 890 puncte, iar cel minim de promovare 534 puncte. La farmacie punctajul maxim realizat a fost de 910 puncte şi punctajul minim de promovare 546 puncte.
Alegerea locurilor pe specialităţi şi centre de pregătire se va face sâmbătă şi duminică, 27, respectiv 28 noiembrie, iar alegerea posturilor în data de 29 noiembrie a.c.
Anul acesta, 5.130 absolvenţi ai universităţilor de medicină şi farmacie au susţinut concursul de Rezidenţiat. Aceştia au concurat pe 3.505 locuri şi posturi pe care Ministerul Sănătăţii le-a scos la concurs. Cei mai mulţi medici tineri, 4.318, s-au înscris pentru locurile şi posturile scoase la concurs în domeniul medicină, un număr de 701 au optat pentru locurile şi postul din domeniul medicină dentară, iar restul de 111 au susţinut în domeniul farmacie. Raportat la anul trecut, nu au existat modificări în ceea ce priveşte tematica şi bibliografia, precum şi sistemul de test grilă cu 200 întrebări, pe o durata de patru ore. Punctajul minim de promovare reprezinta 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de intrebari pentru fiecare domeniu. – www.promptmedia.ro