Acasă Uncategorized Bucureşti: “O calificare în turism, o şansă pentru o slujbă mai bună!”

Bucureşti: “O calificare în turism, o şansă pentru o slujbă mai bună!”

DISTRIBUIȚI

96275 – 30112010 – “Participarea la programe de formare profesională continuă a angajaţilor asigură adaptarea în timp real la cerinţele unei pieţe a muncii din ce în ce mai dinamică şi mai selectivă. Pe de altă parte, angajatorii care optează pentru perfecţionarea salariaţilor prin astfel de programe au ca principale beneficii un nivel ridicat de mobilitate a angajaţilor în cadrul companiei (pe cale de consecinţă o productivitate a muncii ridicată şi costuri  reduse cu recrutarea forţei de muncă), precum şi creşterea gradului

 

 

 

 

 

 

 de fidelizare a angajaţilor. Nu în ultimul rând, se reduc costurile sociale”, a declarat Gabriela Dumitriu, manager proiect, în cadrul seminarului de conştientizare privind nevoia de calificare, care a avut loc la Bucureşti. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul proiectului “O calificare în turism, o şansă pentru o slujbă mai bună” şi este urmat de manifestări similare la Predeal (29 noiembrie a.c.) şi Rm. Vâlcea (30 noiembrie a.c.).

Proiectul este implementat de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB), alături de partenerii săi, Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea (CCIV), Federaţia Bucătarilor din România (FBR) şi S.C. Stef Management Consulting S.R.L., în perioada 1 iulie 2010 – 30 iunie 2012, şi vizează îmbunătăţirea nivelului de calificare a forţei de muncă active din regiunile Bucureşti – Ilfov, Centru şi Sud-Vest.

Astfel, 1.000 de persoane vor beneficia gratuit de programe de orientare şi consiliere profesională, iar în urma evaluărilor realizate prin aceste programe, 600 de persoane vor fi calificate în meseriile de ospătar, bucătar şi administrator pensiune turistică. Absolvenţii vor obţine certificate de calificare recunoscute la nivel naţional şi nu numai, avizate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

După cum sublinia în cadrul seminarului Alexandra Muscalagiu, reprezentantul FBR, participanţii la cursurile de bucătar şi ospătar vor dobândi competenţe fundamentale (comunicarea la locul de muncă, desfăşurarea muncii în echipă), competenţe generale, dar şi competenţe specifice fiecărei meserii în parte. La aceste cursuri se pot înscrie persoane  care au absolvit minimum ciclul gimnazial de învăţământ, sunt angajate în mediul privat sau în cadrul unor ONG, şi intenţionează să se califice în aceste două meserii sau lucrează deja ca bucătar sau ospătar şi doresc să obţină un certificat de calificare care să le ateste competenţele.

Potrivit reprezentantului S.C. Stef Management Consulting S.R.L., Daniela Drăgan, 300 de persoane din cele trei regiuni de dezvoltare menţionate se pot califica în meseria de administrator pensiune turistică, certificatul obţinut stând la baza obţinerii brevetului de turism şi a certificatului de clasificare a pensiunii. La aceste cursuri se pot înscrie persoane angajate în mediul privat sau în cadrul unor ONG, persoane fizice autorizate, cu studii medii (diploma de bacalaureat) sau superioare, care provin din mediul urban, dar şi administratori de pensiune turistică, care doresc să practice această meserie în conformitate cu standardele profesionale în vigoare sau cărora le lipseşte o recunoaştere formală a competenţelor dobândite. Pe parcursul celor doi ani de derulare a proiectului vor fi organizate câte patru grupe de cursanţi/an/regiune, respectiv câte o grupă de bucătari, o grupă de ospătari şi două grupe de administratori pensiune turistică. Fiecare curs durează 720 de ore, din care 240 de ore pregătire teoretică şi 480 de ore pregătire practică. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 “Investeşte în oameni”. – www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.