95706 – 11112010 – Executivul a adoptat o hotărâre care prevede reorganizarea Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi a instituţiilor aflate în subordinea acestui minister. Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, a declarat că vor fi reduse în total 638 de posturi, dintre care 70 de la instituţiile integral finanţate de la bugetul de stat, 15 de la instituţiile integral finanţate din venituri proprii şi 553 posturi de la instituţiile cu dublă finanţare. Ministrul Culturii a mai precizat că din totalul de 553 posturi de la instituţiile cu dublă finanţare, 273 de posturi erau vacante la momentul luării deciziei. Kelemen Hunor a subliniat că deciziile au fost luate după consultarea sindicatelor şi a managerilor structurilor afectate de aceste reduceri de personal. Prin ordin al ministrului Culturii, şi la propunerea directorilor generali/directorilor – după caz -, vor fi aprobate numărul de posturi, regulamentele de organizare şi funcţionare şi structurile organizatorice ale instituţiilor care fac obiectul reorganizării, prin reducere de posturi. „Vom discuta în continuare cu managerii teatrelor, muzeelor şi cu sindicatele, aşa cum am făcut şi până acuma. Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu sindicatele de la Opera Română, acum două săptămâni – cu sindicatele de la Cluj. Vreau să infirm ceea ce a apărut astăzi în presă; nu este adevărat că nu am avut dialog social, că nu am avut dialog cu partenerii din instituţiile publice. Am avut întâlniri începând din august, cu toţi directorii din subordine”, a precizat ministrul Culturii.
Totodată, Kelemen Hunor a anunţat că Ministerul Culturii va prelua de la Consiliul Judeţean Constanţa Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, preluând totodată şi personalul acestuia – 141 de angajaţi. Prin preluarea acestei instituţii, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional va avea în total 5.780 de posturi integral finanţate de la bugetul de stat.
Ministrul Culturii a mai declarat că din structura Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional va fi eliminat un post de secretar de Stat, care este în acest moment vacant. – www.promptmedia.ro