95781 – 14112010 – Unii şoferi bucureșteni au fost amendați, sâmbătă, pentru că nu au dat prioritate ambulanțelor aflate în misiune. Ambulanțele din București ajung tot mai greu la urgențele pe care sunt menite să le rezolve din cauză că șoferii bucureșteni țin din ce în ce mai puțin cont de semnalele acustice și luminoase ale mașinilor cu circulație prioritară. Asta şi pentru că şoderii de pe ambulanţe fac, deseori, abuzz în folosirea semnalelor luminoase şi nu de puţine ori sunt în stare de ebrietate.
Brigada Rutieră a Poliției București a organizat, sâmbătă, o razie, îndreptată împotriva celor care ignoră semnalele mașinilor de salvare. 19 bucureșteni au primit amenzi de câte 240 de lei și s-au ales cu carnetele de conducere suspendate pentru o perioadă de 30 de zile.
Poliţiştii au fost sprijiniţi în demersul lor de un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie. “Echipajele de poliţie au sancţionat în timp real abaterile conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale în vigoare, dar cu preponderenţă cele de neacordare a priorităţii vehiculelor care au în funcţiune mijloacele speciale de avertizare luminoasă şi sonore. Acestea au fost comunicate la sol echipajelor de poliţie rutieră pentru a opri şi sancţiona contravenienţii”. – www.promptmedia.ro