Acasă Uncategorized Bucureşti: Acord de cooperare între România şi Academia Internaţională Anticorupţie

Bucureşti: Acord de cooperare între România şi Academia Internaţională Anticorupţie

DISTRIBUIȚI

95831 – 16112010 – Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, preşedintele Comitetului Director al Academiei Internaţionale Anticorupţie, Martin Kreutner, şi reprezentanţii autorităţilor cu atribuţii în domeniul luptei împotriva corupţiei semnează marţi, 16 noiembrie, Scrisoarea de Intenţie privind cooperarea între Academie şi România. La eveniment au confirmat participarea E.S. Dr. Michael Schwarzinger, ambasadorul Republicii Austria în România, precum şi procurorul şef al DNA, Daniel Morar, preşedintele ANI, Cătălin Macovei,

 

 

 

 

 

 directorul general al Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul MAI, Liviu Popa. În baza Scrisorii de Intenţie se vor organiza activităţi comune de prevenire şi combatere a corupţiei; vor avea loc reuniuni periodice, în care se vor identifica domenii comune prioritare de cooperare; se vor discuta modalităţi de consolidare a cooperării internaţionale în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei.    

România a devenit membru fondator al Academiei, prin semnarea, de către ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, la 2 septembrie 2010, a Acordului de înfiinţare a Academiei Internaţionale Anticorupţie ca organizaţie internaţională. Academia reprezintă rezultatul conlucrării dintre Biroul Naţiunilor Unite privind Combaterea Drogurilor şi Criminalităţii (UNODC) şi Republica Austria, sprijiniţi de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), precum şi de alţi susţinători din întreaga lume. Noua instituţie îşi propune să reprezinte o sursă de educaţie inovatoare, de pregătire, cercetare şi cooperare. Academia, un viitor centru global de excelenţă, va avea o abordare multidisciplinară în profesionalizarea pregătirii, educaţiei şi cercetării în domeniul luptei împotriva corupţiei. IACA este funcţională din toamna acestui an, iar începând cu anul 2011 îşi va desfăşura activitatea ca organizaţie internaţională, la nivel global. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.