96279 – 30112010 – UDMR nu este de acord cu reducerea la jumătate a duratei concediului maternal, susţine Laszlo Berbely. Vicepreşedintele executiv al UDMR va solicita în coaliţie, într-o reuniune care va avea loc înaintea şedinţei de Guvern, identificarea unor variante alternative. „Noi nu suntem de acord cu reducerea duratei, de la doi ani la un an, în ceea ce priveşte concediul de maternitate. E de discutat, într-adevăr – pentru că ne dăm seama că este şi o problemă financiară şi suntem responsabili
– acel cuantum care este acum stabilit la 3.400 lei”, a declarat Borbely, citat de Antena 3.
„Sunt două aspecte. În primul rând, trebuie să discutăm, eventual, o reducere a acestei limite maxime, de la 3.400 la un nivel în funcţie de posiblităţi, la cât ar putea să dea bugetul. În al doilea rând, să dăm posibilitatea, fără a impune însă acest lucru, ca o mamă care vrea să revină mai devreme din concediu şi să lucreze să primească acei 500 de lei, dar să fie decizia ei. Deci, noi, UDMR-ul, nu suntem de acord în momentul de faţă cu reducerea de la doi ani la un an a concediului maternal”, a conchis vicepreşedintele UDMR.
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat marţi că mamele ar putea fi obligate să revină la lucru cât mai repede posibil. Ministrul Muncii susţine diminuarea perioadei în care mamele primesc indemnizaţia de creştere a copilului de la 2 ani la numai un an. Pentru a le convinge pe mame, Botiş propune şi un stimulent pentru revenirea la muncă – 500 de lei. www.promptmedia.ro