95734 – 11112010 – Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) a început strângerea de semnături pentru declanşarea grevei generale ca urmare a retransmiterii în Parlament, de către preşedintele Traian Băsescu, a Legii privind includerea stimulentelor în salariul de bază al bugetarilor, a anunţat, joi, preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu. “Revendicările noastre vizează aprobarea Legii privind introducerea stimulentelor în salariul de bază, dar şi includerea amendamentului în Legea unică de salarizare
pentru reechilibrarea sistemului unic de salarizare în domeniu bugetar. Funcţionarii publici beneficiază de stimulente întrucât au un salariu mult mai mic decât celelate categorii bugetare şi sunt supuşi unui sistem de incompatibilităţi care le interzice desfăşurarea altor activităţi aducătoare de venit”, a precizat preşedintele SNFP. www.promptmedia.ro