95810 – 15112010 – În zilele de 8 şi 9 noiembrie 2010, la sediul Parlamentului European din Bruxelles, a avut loc reuniunea parlamentară „Dincolo de criză: Cum ar trebui Europa să răspundă următoarelor provocări? „. Întâlnirea a fost organizată de Parlamentul European împreună cu Parlamentul belgian, fiind co-prezidată de Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European, André Flahaut, preşedintele Casei Reprezentanţilor din Belgia, şi Danny Pieters, preşedintele Senatului Belgiei.
În cadrul delegaţiei parlamentare din România, Grupul Senatorial PSD+PC a fost reprezentat de Florin Constantinescu, senator PSD de Iaşi şi secretar al Comisiei economice, industrii şi servicii a Senatului României.
În prima zi, reuniunea s-a desfăşurat pe grupuri de lucru, care s-au ocupat de: dezvoltarea şi locurile de muncă pentru Europa de mâine, guvernarea economică europeană şi modalităţile de perfecţionare a pieţei unice europene. Discuţiile au avut loc pe baza Raportului Beres privind criza economică şi financiară, elaborat în cadrul Comisiei speciale a PE privind criza, precum şi recomandările formulate în cadrul acesteia. În a doua zi, cele trei grupuri de lucru au prezentat rapoartele lor într-o sesiune plenară. Reprezentanţi ai Preşedinţiei, Consiliului şi ai Comisiei au făcut declaraţii, care au fost urmate, apoi, de o dezbatere cu parlamentarii europeni şi cei din delegaţiile parlamentelor naţionale.
La întoarcerea în ţară, senatorul Florin Constantinescu a declarat: „A fost o întâlnire foarte densă, cu abordări tranşante şi concrete. Într-un anume fel, e mare păcat că publicul larg din România nu e suficient de bine informat asupra agendei şi lucrărilor Parlamentului European şi a colaborării cu parlamentele naţionale. Vă dau un exemplu: tendinţa, în UE este spre o armonizare a fiscalităţii şi o coordonare a politicilor economice, astfel încât cei 27 să evite derapajele. Ţările din Vest ridică obiecţii faţă de politica unor state membre, mai noi, de a practica o cotă unică de impunere foarte scăzută. Un alt exemplu este raportul dintre guverne şi bănci. Dacă ar fi să judecăm după tendinţa europeană, atunci, la noi, Ordonanţa 50 ar trebui să fie adoptată în forma actuală. E păcat că această dezbatere serioasă nu este reflectată suficient în România.” www.promptmedia.ro