95737 – 11112010 – Preşedintele sirian, Bashar Al-Assad a afirmat, la Bucureşti, că Omar Hayssam este condamnat şi execută în Siria o pedeapsă pentru fapte contra statului arab, astfel că numai după ispăşirea acestei condamnări se va putea vorbi de eventuala sa trimitere în România, transmite Inpolitics. Al-Assad nu spune câţi ani are de executat Hayssam şi nici pentru ce faptă, dar, avînd în vedere relatările presei de anul trecut potrivit cărora sirianul a fost implicat într-o tentativă de lovitură de stat, e greu de crezut că are o condamnare mai mică de 15-20 de ani. Surse politice afirmă, de asemenea, că tratatul de extrădare dintre România şi Siria a fost semnat abia aseară şi nu la ceremonia oficială de la prânz din cauza rezistenţei îndîrjite manifestate de partea siriană. Motivul e simplu: prin semnarea unui tratat de extrădare cu România, în premieră cu un stat european, sirienii ar putea fi solicitaţi să extrădeze cetăţeni arabi urmăriţi de Occident pentru fapte de terorism şi care se refugiază în această ţară, lucru pe care Siria nu şi-l poate permite, pentru a nu-şi pune lumea arabă în cap. Faptul că un asemenea tratat a fost, totuşi semnat, până la urmă, ridică anumite semne de întrebare legate fie de conţinutul său exact, fie de avantajele pe care le-ar fi putut primi, la schimb, partea siriană. Misterul va fi dezlegat curând, având în vedere că tratatul de extrădare va trebui să fie ratificat de către Parlament mai înainte de a intra în vigoare, astfel că prevederile lui vor deveni publice. www.promptmedia.ro