95767 – 12112010 – Social-democraţii vor iniţia o propunere legislativă prin care obligativitatea plăţii taxei Radio-TV să fie eliminată, deoarece televiziunea publică a devenit organ de propagandă al PDL, a declarat, vineri, preşedintele PSD, Victor Ponta.
„Este o iniţiativă prin care obligaţia fiecărui cetăţean român de a plăti o taxă pentru funcţionarea TVR trebuie să înceteze. Din păcate TVR în acest moment nu mai este o televiziune a românilor, este o televiziune a Guvernului şi a Preşedinţiei şi este profund incorect ca orice cetăţean român care urmăreşte, plătind o taxă societăţii de cablu, celelalte televiziuni (…) să fie obligat să plătească din buzunarul propriu pentru un post care din păcate nu face altceva decât să transmită şi să facă propagandă Guvernului şi Preşedinţiei”, a spus Ponta.
El a adăugat că această iniţiativă va fi susţinută printr-o petiţie publică, doarece românii nu trebuie să „finanţeze propaganda Guvernului”.
„Această iniţiativă a venit în special în urma modului incalificabil în care un om de cultură, aşa cum a fost Adrian Păunescu, controversat sau nu, a fost, exact la televiziunea naţională, linşat mediatic şi insultat, un om care a decedat şi un om care are dreptul măcar la o abordare obiectivă”, a explicat preşedintele PSD. www.promptmedia.ro