95384 – 01112010 – Raportul de date statistice privind serviciile poştale în anul 2009 publicat luni de ANCOM arată că piaţa a scăzut cu 33% din punctul de vedere al traficului total poştal, scădere cauzată în principal de diminuarea cu peste 40% a traficului intern înregistrat de către furnizorul de serviciu universal, Compania Naţională Poşta Română (CNPR). Deşi traficul poştal internaţional a înregistrat scăderi în ultimii ani, în anul 2009 acesta a cunoscut o creştere de peste 60%.
Traficul poştal total corespunzător anului 2009 a fost de 460.602.792 de trimiteri rezultând o medie de 21,46 de trimiteri poştale per locuitor, cu peste 10 trimiteri per locuitor mai puţin decât în anul 2008 când s-a înregistrat o medie de 31,98 de trimiteri poştale per locuitor.
Un procent de 93,77% din traficul poştal total aferent anului 2009 este reprezentat de traficul intern care a înregistrat o scădere de peste 35% până la valoarea de 431.909.187 de trimiteri în condiţiile în care traficul intern realizat de CNPR a scăzut cu 40,82%, iar cel realizat de ceilalţi furnizori a crescut cu 29,67%.
Deşi traficul internaţional a crescut în anul 2009 cu aproape 62%, acesta nu a putut influenţa prea mult scăderea pieţei poştale întrucât ponderea acestuia în volumul total de trafic poştal este relativ mică de numai 6,23%. Din datele statistice prelucrate de ANCOM a reieşit faptul că atât CNPR, cât şi ceilalţi furnizori poştali au înregistrat creşteri în acest sector de aproape 68%, respectiv 26%.
Traficul poştal total este format din traficul trimiterilor din poşta de scrisori (servicii poştale având ca obiect trimiteri de corespondenţă, trimiteri constând în imprimate, pachete mici şi trimiteri de publicitate prin poştă, cu limita maximă de greutate 2 kg.), traficul de colete şi traficul aferent serviciilor poştale Express (servicii poştale care presupun, în mod cumulativ: eliberarea de către furnizor expeditorului a unui document care atestă data şi ora depunerii, precum şi, de regulă, plata tarifului; predarea trimiterii poştale la adresa destinatarului, personal către acesta sau către persoana autorizată să primească trimiterea poştală; răspunderea furnizorului pentru predarea cu întârziere a trimiterii poştale; predarea rapidă a trimiterii poştale).
Toate cele trei categorii de trafic au avut o dinamică asemănătoare în sensul că au înregistrat scăderi la nivel intern şi creşteri la nivel internaţional. CNPR deţine o cotă majoritară pe segmentele poştei de scrisori şi pe cel al serviciilor express de aproximativ 89%, respectiv 64%, în timp ce colectarea şi distribuţia coletelor a fost realizată în proporţie de peste 88% de către ceilalţi furnizori poştali.
În anul 2009 s-a remarcat intensificarea concurenţei pe segmentul serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal unde şi-au desfăşurat activitatea atât CNPR, în calitate de furnizor de serviciu universal, cât şi alţi furnizori de servicii poştale. Acesta este segmentul în care furnizorii privaţi de servicii poştale au înregistrat creşteri atât la nivelul traficului intern (aproape 95%) cât şi la nivelul traficului internaţional (peste 136%). Având în vedere că CNPR deţine o pondere de peste 90% în acest segment, scăderea traficului intern procesat de aceasta, a avut o influenţă majoră asupra pieţei serviciilor poştale incluse în sfera serviciului universal, aceasta înregistrând în anul 2009 o scădere de aproape 38%.
Singurul segment care a înregistrat creşteri (+3%) la nivelul traficului total sunt serviciile din afara sferei serviciului universal (servicii care au ca obiect trimiteri de corespondenţă, imprimate, trimiteri de publicitate prin poştă mai mari de 2 kg, colete interne cu o greutate între 10 şi 50 kg, colete internaţionale cu limită de greutate între 10 şi 50 kg sau între 20 şi 50 kg distribuite în România, precum şi serviciul Ramburs, serviciul Schimbare destinaţie, serviciul Livrare specială, serviciul Confirmare de primire, serviciul Express.
În anul 2009, şi numărul punctelor de acces/contact a scăzut până la 8.549 în condiţiile în care punctele de acces şi de contact ale furnizorului de serviciu universal au crescut cu 3,49% faţă de 2008, iar numărul punctelor de acces/contact a celorlalţi furnizori a scăzut cu 35,67%. În medie, o unitate poştală a deservit 2.510 locuitori, faţă de anul 2008 când indicele a fost de 2.366 locuitori/unitate poştală.
Din totalul de 38.836 de reclamaţii înregistrate în cursul anului 2009, peste 66% au fost reclamaţii transmise furnizorilor privaţi; 15,36% din totalul reclamaţiilor s-au dovedit întemeiate, pentru acestea acordându-se despăgubiri în valoare de 1.001.042 lei, din care 70.035 lei au fost despăgubiri acordate de către CNPR pentru 5,47% din toate reclamaţiile primite de către acesta. www.promptmedia.ro