96211 – 26112010 – Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se vor întruni luni, de la orele 14,00. La Birourile permanente reunite ar trebui să se discute despre calendarul angajării răspunderii Guvernului pe legea salarizării unitare şi să se tranşeze problemele legate de angajarea răspunderii şi moţiunea de cenzură pe proiectul Legii educaţiei naţionale.
Premierul Emil Boc le-a solicitat joi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Roberta Anastase şi Mircea Geoană,
convocarea de urgenţă a conducerii Camerei Deputaţilor şi Senatului în vederea finalizării procedurilor de angajare a răspunderii Guvernului asupra legii Educaţiei Naţionale.
Premierul cerea stabilirea imediată a calendarului prezentării şi dezbaterii moţiunii de cenzură, care a fost depusă de opoziţie pe 29 octombrie. www.promptmedia.ro