Acasă Uncategorized Bucuresti: Opozitia a parasit din nou plenul Camerei Deputatilor

Bucuresti: Opozitia a parasit din nou plenul Camerei Deputatilor

DISTRIBUIȚI

95664 – 10112010 – În semn de protest faţă de menţinerea Robertei Anastase la şefia Camerei, Opoziţia a părăsit şi miercuri plenul Camerei Deputaţilor. După ce, marţi, preşedintele a cerut opoziţiei un moratoriu pentru a îngropa securea războiului cu puterea, deputaţii au decis să protesteze din nou faţă de menţinerea Robertei Anastase în fruntea Camerei Deputaţilor.

Deputatul liberal Mihăiţă Calimente a avut un conflict mai neobişnuit

 

 

 

 cu „un coleg de la PDL” care a încercat să saboteze protestul opoziţiei.

„A fost un incident în sensul în care eu, coborând în sală, am văzut că acolo unde grupul nostru parlamentar şi-a lăsat materialele cu care protestam faţă de menţinerea Robertei Anastase în fruntea Camerei, democrat-liberalii au considerat să-şi pună alte materiale de propagandă peste ale nostre. Eu le-am luat şi le-am dus către grupul PDL. Sunt ale lor şi să şi le asume. La un moment dat, un coleg de la PDL, pe care nu ştiu cum îl cheamă, a început să mă înjure. Avea nişte comentarii foarte neortodoxe. A fost o înjurătură românească, în interesul naţional”, a spus Calimente. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.