95543 – 05112010 – Opt organizaţii europene lucrează la crearea unui sistem adaptativ de învăţare pentru copii cu deficienţe de auz. Acesta îi va ajuta pe copii de vârstă școlară care au problem cu auzul să înţeleagă mai bine textele pe care le citesc.
Învăţarea adaptativă presupune un conţinut didactic e care fiecare copil să îl poată parcurge în ritmul propriu. Acesta este principalul obiectiv al proiectului Terence, iniţiat de Universitatea de Studii dell’Aquila din Italia, în parteneriat cu Siveco Romania și univerități din Italia, Ungaria, Belgia, Marea Britanie, Fundaţia Bruno Kessler, Italia, și Spania, precum și cu diferite centre de cercetare din Germania și Slovenia.
Dezvoltarea capacităţii copiilor de a înţelege textele scrise reprezintă un element cheie în dezvoltarea ulterioară. Cercetările recente au demonstrate că în zilele noastre, din ce în ce mai mulţi copii înţeleg cu dificultate ceea ce citesc și reușesc să facă deducții pe baza informațiilor, deşi citesc bine. Pe acest fond, crearea unui sistem inteligent de învăţare este mai mult decât necesar.
În cadrul proiectului Terence se vor furniza instrumente pentru înţelegerea poveştilor şi realizarea de deducţii, alături de un sistem de învăţare adaptativ de referinţă care să-i ajute pe copii să facă conexiuni între diferite evenimente din textele pe care le parcurg.
Jocurile inteligente ale sistemului, dezvoltate şi clasificate conform unor modele precise, vor stimula copiii cu deficienţe de auz să facă deducţii privind evenimentele temporale din poveşti, care sunt scrise atât în limba italiană cât şi în engleză.
În plus, sistemul va permite profesorilor să aleagă şi să particularizeze adecvat tipurile de poveşti şi de jocuri potrivit nevoilor elevilor lor.
Instrucţiunile, modelele şi sistemul vor fi rezultatul unui efort intra-disciplinar al experţilor europeni din diverse domenii complementare (artă şi design, calculatoare, inginerie, lingvistică, medicină), şi cu implicarea constantă a utilizatorilor finali (persoane cu dificultăţi de auz şi educatorii lor) din şcoli din Brighton (Marea Britanie), şi din regiunea Veneto (Italia). În general, elevii cu deficienţe de auz au probleme în a face deducţii şi de aceea este necesară monitorizarea capacităţii lor de înţelegere, mai ales a problemelor legate de cuvintele dificile din text.
Proiectul a început să fie aplicat pe 1 octombrie 2010 şi are o perioadă de implementare de 36 de luni. www.promptmedia.ro