95857 – 16112010 – Deputaţii au modificat regulamentul de funcţionare a Camerei. Astfel, deciziile în Biroul Permanent al Camerei se pot lua cu majoritatea voturilor celor prezenţi în sală. Proiectul a fost adoptat cu 173 de voturi „pentru”, 3 voturi „împotrivă” şi 2 abţineri.Dimineaţă, deputaţii PSD şi PNL au părăsit din nou şedinţa de plen condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor Roberta Anastase. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase a dispus verificarea cvorumului prin apel nominal înaintea sesiunii de vot final,
după o serie de probleme ale sistemului electronic de vot şi după ce opoziţia a anunţat că nu participă la lucrări.
Şedinţa de vot final a Camerei Deputaţilor a început cu o întârziere de aproximativ 40 minute, preşedintele de şedinţă, Roberta Anastase, invocând o serie de probleme ale sistemului electronic de vot, dar şi faptul că o parte dintre colegi şi-au uitat cartelele acasă. Anastase a acuzat că s-a umblat în baza de date, care a fost ştearsă, situaţie care va fi investigată.
Liderul deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a intervenit, acuzând puterea că defectează sistemul intenţionat. „Şedinţa de vot final a fost programată la 13.00, este clar că nu aveţi majoritate, lungiţi şedinţele ca să aduceţi oameni la vot, defectaţi sistemul şi ne tot purtaţi cu zăhărelul în sensul de a frauda din nou votul. Până nu rezolvaţi acea problemă care blochează şedinţele Camerei noi părăsim sala”, a anunţat social-democratul.
Ulterior, viceliderul liberalilor din Cameră, Eugen Nicolaescu, a acuzat de la tribună puterea că nu a îndeplinit niciuna din promisiunile ce vizau modificarea Regulamentului. „Aţi promis modificări la Regulament astfel încât să nu se mai fure votul. Dar aţi propus o modificare prin care puteţi trimite opoziţia acasă şi să conduceţi dictatorial. În aceste condiţii de fraudare vădită a lucrărilor, PNL nu participă la lucrări”, a precizat şi liberalul.
În final, liderul deputaţilor UDMR, Olosz Gergely, a cerut apel nominal. În urma citirii apelului nominal, preşedintele de şedinţă a constatat prezenţa în sală a 177 deputaţi, cvorumul fiind îndeplinit. www.promptmedia.ro