95756 – 12112010 – Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4.233 milioane euro în perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010, în creştere cu 32,6 la sută faţă de aceeaşi perioadă din anul 2009, anunţă Banca Naţională a României. Influenţa determinantă asupra majorării soldului contului curent a avut-o balanţa transferurilor curente, care a înregistrat un sold mai mic cu 30,1 la sută faţă de perioada ianuarie-septembrie 2009. Deficitul contului curent în perioada ianuarie-septembrie 2010 a fost finanţat
în proporţie de 48,9 la sută prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au înregistrat 2070 milioane euro (comparativ cu 3426 milioane euro în perioada ianuarie-septembrie 2009), din care participaţiile la capitalau însumat 1338 milioane euro, iar creditele intra-grup 732 milioane euro.
Datoria externă pe termen mediu şi lung a fost la 30 septembrie 2010 de 71673 milioane euro (80,2 la sută din total datorie externă), în creştere cu 8,9 la sută faţă de 31 decembrie 2009.
Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 septembrie 2010 nivelul de 17645 milioane euro (19,8 la sută din total datorie externă), mai mare cu 14,6 la sută faţă de 31 decembrie 2009.
Rata serviciului datoriei externe pe termen mediu şi lung a fost 32,7 la sută în perioada ianuarie-septembrie 2010, comparativ cu 33,9 la sută în anul 2009. Gradul de acoperire a fost 8,9 luni de importuri de bunuri şi servicii la 30 septembrie 2010, faţă de 8,5 luni la 31 decembrie 2009. www.promptmedia.ro