95968 – 19112010 – Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copii şi Fundaţia Parada, în parteneriat cu UNICEF, Ambasada Franţei în România, Delegaţia Wallonie-Bruxelles şi Organizaţia Internaţională a Francofoniei, organizează sâmbătă, 20 noiembrie 2010, la Palatul Parlamentului, începând cu orele 10.00, evenimentul pentru copii intitulat ”Pentru cucerirea drepturilor noastre”. Evenimentul marchează aniversarea a 21 de ani de la semnarea Convenţiei pentru Drepturile Copilului şi a 20 de ani de la ratificarea acesteia de către România.
Scopul acestei acţiuni este de a conferi o mai bună vizibilitate drepturilor copilului şi de a atrage atenţia opiniei publice asupra responsabilităţilor pe care le implică ratificarea Convenţiei pentru Drepturile Copilului.
Programul cuprinde o serie de activităţi la care vor participa copii: se va juca o piesă de teatru pe tema drepturilor copilului, va fi organizată o expoziţie de afişe tematice şi un spectacol de animaţie socio-educativă. Programul va debuta cu jocul intitulat ”Petru cucerirea drepturilor noastre”, urmat de o lansare de baloane.
În cadrul acestui proiect copiii vor înmâna oficialităţilor prezente o scrisoare deschisă adresată politicienilor şi reprezentanţilor instituţiilor cu atribuţii în domeniul respectării drepturilor copiilor în România. www.promptmedia.ro