Acasă Uncategorized Bucuresti: Comisarul Șoric, cercetat disciplinar

Bucuresti: Comisarul Șoric, cercetat disciplinar

DISTRIBUIȚI

95940 – 18112010 – Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, a dispus declanşarea cercetării prealabile faţă de comisar şef de poliţie Şoric-Vasea Aurelian, şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ, pentru afirmaţiile publice şi conduita profesională ale acestuia.Măsura a fost dispusă miercuri în conformitate cu dispoziţiile  art. 62 ind.1 din Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului şi alte reglementări legale privind regimul disciplinar al personalului M.A.I.

 

 

 

 

Începând cu data de 17 noiembrie a. c., din ordinul ministrului Administraţiei şi Internelor, o echipă din cadrul Corpului de Control al ministrului efectuează un control la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ, privind managamentul conducerii instituţiei, urmând ca în funcţie de cele constatate să fie luate măsurile legale.

Ministrul a cerut ca activitatea de control, coordonată de şeful Corpului de Control, chestor principal de poliţie Aurel Vlădulescu, să fie efectuată în regim de urgenţă, în termen de o săptămână. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.