96194 – 26112010 – Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, s-a întâlnit joi, la Bucureşti, cu Francois Rantrua, country manager al Bancii Mondiale.
Punctul central al discuţiei a fost agrearea unui plan de acţiune pentru implementarea recomandărilor formulate în cadrul raportului „Analiza funcţională a administraţiei din ggricultură şi dezvoltare rurală” întocmit de experţi ai Băncii Mondiale, raport înaintat în luna octombrie 2010.
De asemenea, a fost luat în discuţie şi stadiul derulării proiectului pentru Completarea Sprijinului Uniunii Europene pentru Restructurarea Agriculturii (CESAR) precum şi priorităţile naţionale referitoare la dezvoltarea sectorului agricol.
Francois Rantrua a subliniat că agricultura trebuie să reprezinte o prioritate pentru România, dat fiind potenţialul agricol al acesteia, şi a exprimat disponibilitatea Băncii Mondiale în susţinerea dezvoltării atât a sectorului cât şi a administraţiei agricole.
La rândul său, ministrul Valeriu Tabără a precizat că doreşte să continue colaborarea cu Banca Mondială prezentând câteva domenii prioritare pentru minister şi asupra cărora vor fi purtate discuţii ulterioare: comasarea terenurilor, relaţionarea producătorilor cu piaţa, rolul şi importanţa grupurilor de producători, impozitarea terenurilor, restructurarea administraţiei agricole atât pe verticală cât şi pe orizontală.
Cele două părţi au stabilit o nouă întâlnire în prima parte a lunii ianuarie 2011. www.promptmedia.ro