95686 – 10112010 – Europarlamentarul Daciana Sârbu a participat marţi, la Bruxelles, la un eveniment al Euro-Toques – comunitatea europeană a bucătarilor – dedicat producătorilor agricoli locali şi nevoii de sprijinire a acestora, care a avut loc în Parlamentul European.
Participanţii la eveniment au subliniat rolul esenţial jucat de producătorii locali în asigurarea de alimente proaspete şi sănătoase pentru comunităţi, solicitând programe europene concrete pentru susţinerea şi dezvoltarea pieţelor locale. S-a insistat, în acelaşi timp, asupra nevoii redescoperirii produselor abandonate specifice fiecărei regiuni şi fiecărei culturi.
“Pentru noi, românii, subiectul are o rezonanţă specială, fiindcă noi ştim – poate cel mai bine dintre toţi europenii – cât de puţin susţinuţi sunt micii producători. Ei sunt victimele agriculturii moderne şi adesea metodele lor sunt considerate învechite, depăşite, lipsite de productivitate. Uităm că ei folosesc metode tradiţionale, aplică reţete unice în Europa şi, refuzând să producă alimente <de serie>, obţin produse de o calitate aparte”, a declarat Daciana Sârbu. “Sigur că, în cazul României, acest refuz al modernizării e mai degrabă forţat de lipsa resurselor, însă agricultura <de subzistenţă> creează şi produse pe care europenii le consideră foarte valoroase”, a subliniat eurodeputata, accentund că incapacitatea agriculturii româneşti de a se europeniza poate fi transformată, în multe cazuri, într-un avantaj: “Fie că vorbim de stânele tradiţionale sau de grădinile de câţiva metri pătraţi, micii producători obţin alimente mai naturale, mai <curate> şi mai savuroase decât cele care se găsesc pe rafturile supermarketurilor, iar acest lucru trebuie înţeles şi susţinut de forurile europene, nu descurajat”.
Daciana Sârbu a realizat recent în Parlamentul European un raport în care pledează pentru un suport mai puternic acordat micilor producători agricoli, în cadrul unei politici agricole comune mai echitabile, pentru venituri decente agricultorilor, precum şi pentru încurajarea agriculturii traditionale şi a producţiei bio. Eurodeputata este raportorul Comisiei de Agricultură şi Dezvoltare Rurală a Parlamentului European pe tema rolului Agriculturii în asigurarea securităţii alimentare. www.promptmedia.ro