95573 – 08112010 – Europarlamentarul Sebastian Bodu îi cere public preşedintelui Senatului să precizeze concret modul în care acesta a abordat subiectul vizelor impuse cetăţenilor români de către statul canadian în timpul recentei vizite pe care a desfăşurat-o în capitala acestei ţări, Ottawa. Prin intermediul unei scrisori deschise, Sebastian Bodu îi solicită lui Mircea Geoană să precizeze agenda discuţiilor sale cu oficialii canadieni în condiţiile în care preşedintele Senatului român a afirmat că subiectul vizelor
este unul sensibil şi nu e bine a fi abordat.
Europarlamentarul Sebastian Bodu s-a aflat într-o vizită în Canada în perioada 30 octombrie – 5 noiembrie, în calitate de membru al Comitetului Mixt Canada – UE şi a avut, împreună cu colegii săi, o serie de întâlniri cu oficiali şi oameni de afaceri canadieni.
Vizita europarlamentarilor a coincis cu cea oficială a preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, iar pentru un scurt moment cele două delegaţii s-au intersectat în capitala Ottawa. “Se pare că problema vizelor nu se află în atenţia Dvs. Îmi bazez această afirmaţie pe faptul că, întrebat fiind dacă veţi ridica această problemă cu ocazia vizitei desfăşurate de către delegaţia Senatului pe care aţi condus-o, aţi raspuns că acest subiect este unul sensibil şi nu trebuie abordat”, se arată în scrisoarea deschisă adresată de către Sebastian Bodu lui Mircea Geoană. “Din câte îmi dau eu seama, interesul Dvs. pentru ridicarea vizelor canadiene pentru români este pe atât de mare pe cat este interesul subsemnatului pentru ridicarea vizelor României/UE pentru congolezi. Acestea fiind spuse, concluzionez că singura deosebire între Dvs. personal şi dl. senator Emilian Frâncu de la PNL este doar aceea ca Dvs. nu v-aţi numarat banii de transport şi de diurnă în faţa camerelor video”, concluzionează scrisoarea.
Europarlamentarul Sebastian Bodu mai spune că a plecat în Canada cu un mandat european dar şi pentru a reprezenta interesul naţional al României. În scrisoarea adresată preşedintelui Senatului, Sebastian Bodu spune că România, împreună cu celelate două state membre UE care încă au impus un regim de vize din partea statului canadian – Bulgaria şi Cehia – au puterea, prin cei 70 de europarlamentari ai lor, să blocheze, în Parlamentul European, tratatul de liber-schimb între Canada şi UE care ar urma să intre anul acesta în dezbaterea legislativului de la Bruxelles. “Am transmis clar oficialilor canadieni şi oamenilor de afaceri că libera circulaţie a bunurilor, serviciilor şi capitalului în absenţa liberei circulaţii a persoanelor este inacceptabilă”, se mai arată în scrisoarea deschisă. – www.promptmedia.ro