95311 – 29102010 – “Timp de 20 de ani, în Trasnistria a fost construit un stat de drept pe principii democratice, care se dezvoltă în beneficiul societăţii”, a declarat Igor Smirnov, liderul separatist de la Tiraspol, citat de Agenţia DECA-press. Smirnov spune că democraţia transnistreană nu poate fi comparată cu cea din Europa. “Pentru mine democraţia lor nu este democraţie. Aceasta mi se asociază cu bombardarea unor ţări, uciderea oamenilor”, a declarat într-un interviu acordat publicaţiei “Kommersant plus”. Vorbind despre o posibilă cedare a regiunii de Rusia către Republica Moldova, cu implicarea Occidentului, Smirnov a declarat că Rusia, ajutând Transnistria în diferite domenii, nu face acest lucru punând anumite condiţii şi că Moscova insistă permanent ca procesul de negocieri să fie marcat de echilibru. “Noi credem în Rusia, noi îi suntem recunoscători Rusiei şi vom lucra în sensul realizării voinţei poporului care a fost expusă la referendumul din 2006”, a declarat Igor Smirnov. Cât despre viitoarele alegeri în sovietul suprem, Smirnov a declarat că “toate formaţiunile politice au priorităţi comune pe plan extern – obţinerea independenţei Transnistriei şi dezvoltarea regiunii alături de Rusia.” – www.promptmedia.ro