Acasă Uncategorized Strasbourg: Parlamentul European cere mai multe investitii pentru protejarea speciilor de plante...

Strasbourg: Parlamentul European cere mai multe investitii pentru protejarea speciilor de plante si animale

DISTRIBUIȚI

94661 – 08102010 – Deputaţii europeni au solicitat Uniunii Europene şi partenerilor săi internaţionali mai multe investiţii cu scopul de a proteja speciile de plante şi animale, intr-o rezoluţie adoptată joi. Solicitarea lor precede o conferinţa majora ONU, care va avea loc la sfârşitul lunii octombrie în Nagoya, Japonia.

Rezoluţia, adoptată cu 505 de voturi pentru, 22 împotrivă şi 41 de abţineri, recomandă obiectivele strategice ale UE la convenţia pentru diversitatea biologica, ce se va desfăşura in Nagoya intre 18-29 octombrie. Acest eveniment, in contextul anului ONU al biodiversităţii, are ca scop deciderea obiectivelor strategice pentru anul 2020, si crearea unei „viziuni” pentru 2050.

Jo Leinen (S&D, DE), preşedintele Comisiei de mediu, sănătate publica şi siguranţă alimentara, a spus ca „Vom muşca mâna care ne hrăneşte dacă nu vom opri pierderea biodiversităţii. UE trebuie să conducă lupta pentru protejarea diversităţii biologice la conferinţa ONU din Nagoya.”

Investiţia in biodiversitate – Deputaţii sunt „extrem de preocupaţi de faptul că obiectivele pentru 2010 cu privire la reducerea pierderii biodiversităţii globale, şi stoparea pierderii biodiversităţii în UE, nu au fost atinse”. Ei au cerut atât Comisiei cât şi statelor membre să îşi asume un rol de lider, prin anunţarea angajamentelor financiare înainte de începerea reuniunii de la Nagoya.

Finanţarea globală pentru biodiversitate trebuie să „crească dramatic,” au spus deputaţii europeni. Aceste investiţii sunt necesare, ţinând cont de faptul ca scăderea nivelului de bunăstare ca urmare a pierderii biodiversităţii se traduce în prezent prin pierderea a aproximativ 50 de miliarde EUR anual – o sumă ce va creşte considerabil în viitor, conform unui studiu citat in rezoluţie.

Schimbările climatice şi ţările în curs de dezvoltare – Deputaţii europeni recunosc ca biodiversitatea şi schimbările climatice prezintă provocări comune, cum ar fi protecţia pădurilor, ţările în curs de dezvoltare fiind în mod special vulnerabile. De aceea, deputaţii europeni vor să se asigure că cetăţenii acestor ţări vor fi compensaţi pentru munca lor de conservare şi protejaţi împotriva efectelor adverse create de diminuarea numărului de specii.

Obiective strategice si obiective principale pentru 2020 – Obiectivele pentru anul 2020, sugerate în rezoluţie, includ: eliminarea subvenţiilor dăunătoare biodiversităţii, o despădurire netă egală cu zero, eliminarea practicilor de pescuit destructive, protejarea a cel puţin 20% din zonele de uscat, de apă dulce şi marine şi împiedicarea dispariţiei speciilor pe cale de dispariţie. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.