Acasă Uncategorized Strasbourg: Adrian Severin: Republica Moldova are de ales intre europenizare si transnistrializare

Strasbourg: Adrian Severin: Republica Moldova are de ales intre europenizare si transnistrializare

DISTRIBUIȚI

95075 – 21102010 – Vicepreşedintele în materie de politică externă al social-democraţilor din Parlamentul European (S&D), Adrian Severin, a declarat, joi, în plenul PE, că Republica Moldova are o singură opţiune: aceea de a alege între europenizare sau transnistrializare, între un viitor al securităţii, prosperităţii şi justiţiei sociale şi un trecut sovietic oligarhic. Declaraţia a fost făcută în cadrul dezbaterii plenare privind implementarea reformelor şi progresul înregistrat de către Republica Moldova.

„Evoluţiile recente din Moldova au fost până în prezent negativ influenţate de către instabilitatea politică internă. Problema fundamentală cu care se confruntă Republica Moldova nu este legată de provocările externe, ci de diviziunea internă existentă între forţele politice. Instabilitatea politică internă nu a permis coaliţiei aflate la guvernare să implementeze opţiunile sale pro-europene”, a afirmat eurodeputatul PSD.

„Moldova se află la un moment de răscruce: rezultatul acestor alegeri anticipate trebuie să fie îndreptat în direcţia modernizării europene”, a precizat el.

Adrian Severin a făcut apel ” la toate forţele politice din Moldova care propun un astfel de viitor să evite confruntările inutile şi să se concentreze asupra dezvoltării unei viziuni ample ce are drept scop atingerea obiectivelor europene de către Moldova.”

Eurodeputaţii salută recentele progrese înregistrate de Republica Moldova,  precum şi disponibilitatea părţii moldovene de a soluţiona conflictul din Transnistria, solicitând, de asemenea, „un rol mai robust al UE” pentru medierea acestui conflict îngheţat. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.