94837 – 14102010 – Premierii Guvernelor României şi Ungariei, Emil Boc şi, respectiv, Viktor Orban, participă astăzi la inaugurarea conductei de gaze naturale Arad-Szeged. La eveniment va fi prezent şi comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger. Conducta conectează sistemul românesc de transport al gazelor naturale de restul Europei, ceea ce va face ca ţara noastră să nu mai depindă exclusiv de gazele naturale care vin din Rusia, prin Ucraina.
Conducta este funcţională de luna trecută, când în România au ajuns,
pentru probe tehnologice, mici cantităţi de gaze naturale din Ungaria.
Acordul de dezvoltare şi construire a conductei de interconectare Arad – Szeged a fost semnat la 1 iulie 2008 de reprezentanţii companiilor Transgaz Mediaş şi FGSZ Natural Gas Transmission din Ungaria. Valoarea proiectului se ridică la aproximativ 68,2 milioane de euro, din care 48% reprezintă contribuţia Transgaz. Lungimea totală a conductei, cu un diametru de 700 mm, este de 109 kilometri, dintre care 62 de kilometri pe teritoriul României, între punctul de conectare Arad şi punctul de frontieră Nădlac. Conducta de gaze Arad – Szeged are o capacitate de 4,4 miliarde metri cubi pe an, corespunzător unui debit mediu orar de 500.000 metri cubi/oră. www.promptmedia.ro