95068 – 21102010 – Zvonurile privind prezenţa superstarului american Nicholas Cage în municipiul Hunedoara, pentru a filma scene din pelicula „Ghost Rider 2” încep să se limpezească. Actorul de peste Ocean va fi prezent în municipiul de pe malurile Cernei o perioadă, dar nu aşa de mare precum se anticipase iniţial.
Prezenţă certă – Deşi circulau diferite zvonuri despre prezenţa lui Nicholas Cage în judeţul Hunedoara, fiecare având diferite forme, lucrurile în acest sens încep să se limpezească. Din toată tevatura creată, un lucru este cert: Cage va fi prezent în Hunedoara, dar nu pentru două săptămâni, aşa cum se ştia, ci doar pentru cinci zile. Astfel, actorul principal din ”Ghost Rider 2” va turna, cu siguranţă, scene din film la Castelul Corvinilor din Hunedoara, în perioada 4 – 8 noiembrie 2010. Este foarte posibil ca echipa de filmare să sosescă în Hunedoara ceva mai repede, în jurul datei de 1 noiembrie, pentru a face unele pregătiri specifice prealabile, dar prezenţa actorului, înainte de turnările de imagini propriu -zise, nu este certă. Ce se mai ştie, cu siguranţă, este că Nicholas Cage va fi însoţit şi de unele „dubluri”, cascadori în speţă, care ar urma să execute scenele mai dificile.
Obligaţii contractuale – Partea a doua a filmărilor urma să se realizeze în zonele dezafectate din cadrul Combinatului Siderurgic din Hunedoara, în perioada 11 – 15 noiembrie. Surse din cadrul ECOSID, societatea care se ocupă cu administrarea spaţiului, afirmă că, după toate probabilităţile, Nicholas Cage nu va fi prezent în perioada mai sus amintită în muncipiul de pe malurile Cernei, alte obligaţii contractuale făcându-l pe actor să nu fie în Hunedoara în acele zile. Concret, în cursul nopţii de luni spre marţi, agenţii actorului american au comunicat celor de la ECOSID că le mulţumesc pentru eforturile depuse în vederea realizării turnării de cadre în spaţiul administrat de societate, dar Nicholas Cage nu va fi prezent la filmări, propunându-se o amânare a perioadei de filmare.
Poate la Călăraşi? – Cei din ECOSID, având un program strict în ceea ce priveşte reamenajarea zonei pe care o administrează, mai ales cel referitor la detonarea „turnurilor”, cu toate eforturile depuse pentru ca imaginile să se toarne în Hunedoara, par a fi în imposibilitatea de a răspunde pozitiv cererii părţii americane de amânare, pentru luna ianuarie 2011, de a se filma atunci. Totuşi, discuţiile cu societatea hunedoreană nu sunt închise definitiv, existând o mică posibilitate de a se găsi o „fereastră” în programul actorului şi, astfel, filmările să se facă, în cursul acestui an, în ruinele Combinatului. Cu toate acestea, cel mai probabil este ca scenele dintr-un fost combinat siderurgic să fie filmate undeva în jurul Bucureştiului, pentru a evita deplasările lungi în ţară a lui Nicholas Cage şi a echipei sale, locaţia posibilă fiind municipiul Călăraşi, din judeţul cu acelaşi nume. www.promptmedia.ro