94865 – 15102010 – Prim-ministrul Emil Boc a avut ieri o întrevedere cu comisarul european pentru Energie, Gunther Oettinger, în marja vizitei pe care şeful Executivului a efectuat-o în Ungaria, la Csanádpalota, cu prilejul ceremoniei de lansare a Interconectorului Arad – Szeged. “Acest proiect confirmă încă o dată angajamentul nostru de intensificare a cooperării în plan regional şi la nivelul UE în sectorul energetic”, a declarat premierul Emil Boc, subliniind importanţa pe care a avut-o sprijinul Comisiei Europene în implementarea acestui proiect, inclusiv prin contribuţia financiară alocată în cadrul Programului European de Redresare în domeniul Energiei.
Interconectorul Arad Szeged contribuie la dezvoltarea unei reţele energetice integrate la nivelul UE, asigurând astfel şi îmbunătăţind securitatea energetică a ţărilor europene. În plan european, interconectarea sistemelor naţionale de transport al gazelor naturale este complementară angajamentelor României pentru materializarea unor proiecte esenţiale pentru Europa – Nabucco, AGRI (Azerbaidjan-Georgia-Romania Interconnector) şi PEOP (Pan European Oil Pipeline), faţă de care România îşi reafirmă susţinerea.
Şeful Executivului a subliniat în cadrul discuţiei faptul că România susţine consolidarea politicii energetice europene, îndeosebi prin viitorul Plan de Acţiune al UE în domeniul energiei pentru perioada 2001 – 2020.
Prim-ministrul a menţionat că Proiectul Nabucco rămâne o prioritate pentru România în ceea ce priveşte garantarea securităţii energetice şi a apreciat eforturile Comisiei Europene privind coordonarea şi implementarea proiectelor Nabucco şi AGRI. „AGRI şi Nabucco sunt proiecte complementare, ambele reprezentând investiţii în infrastructura energetică europeană, astfel încât securitatea alimentării cu gaze naturale în Europa să crească”, a afirmat premierul român. – www.promptmedia.ro