94685 – 10102010 – Aproximativ 18 reprezentanţi ai celor mai importante organizaţii filozofice şi neconfesionale din 11 state membre (Franţa, Regatul Unit, Germania, Belgia, Italia, Grecia, România, Luxemburg, Portugalia, Spania şi Irlanda) se vor întâlni la Bruxelles pentru a discuta despre importanţa combaterii sărăciei şi excluziunii sociale din perspectiva guvernanţei europene. Reuniunea va fi găzduită de José Manuel Barroso şi co-prezidată de Herman van Rompuy, preşedintele Consiliului European şi de Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European.
Tratatul de la Lisabona menţionează în mod explicit ideea unui dialog între instituţiile europene, pe de o parte, şi bisericile, comunităţile religioase şi organizaţiile filosofice şi neconfesionale (articolul 17 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene). Reuniunea se va desfăşura după structura întâlnirilor cu liderii religioşi (ultima înâlnire având loc în data de 19 iulie 2010,
Preşedintele Barroso s-a întâlnit de mai multe ori cu liderii organizaţiilor filosofice şi neconfesionale în timpul primului său mandat. Ultima dintre aceste întâlniri a avut loc în data de 26 iunie 2009), ocazie cu care s-a discutat pe marginea impactului crizei financiare asupra societăţii europene.
Sub egida Anului european pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale 2010, instituţiile europene au purtat un dialog cu reprezentanţii organizaţiilor filosofice şi neconfesionale pentru a discuta despre măsurile eficiente de integrare în societate a celor mai vulnerabili.
Unul din obiectivele strategiei “Europa 2020” este reducerea cu 25% a numărului europenilor expuşi riscului sărăciei şi excluziunii sociale până în anul 2020. Pentru a atinge acest obiectiv, Comisia propune un set de măsuri cu efect simultan în cadrul mai multor domenii de politică: crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bune; sporirea investiţiilor în educaţie, în programele de învăţare pe întreaga durată a vieţii şi în recalificarea şomerilor; asigurarea accesului nediscriminatoriu la educaţie, protecţie socială şi sănătate. – www.promptmedia.ro