95114 – 22102010 – Un locuitor al orasului Ungheni a fost batut, in cadrul unei intalniri electorale cu Vladimir Voronin, care a avut loc joi seara, de garzile de corp ale fostului presedinte al Republicii Moldova, potrivit unui comunicat al Partidului Liberal Democrat, citat de Unimedia. Conform PLDM, „Anton Cotici a vrut sa-i puna o intrebare lui Voronin, dar a fost luat imediat pe sus de bodyguarzii acestuia si scos afara”. Membrii garzii de corp a lui Voronin l-au amenintat pe Cotici cu moartea, aplicandu-i mai multe lovituri, in urma carora acesta s-a ales cu grave leziuni corporale si cu un picior fracturat.
Intalnirea cu Vladimir Voronin a avut loc la Casa de Cultura la ora 17.00. Intrebarile se acceptau doar in scris. Simpatizantul PDLM a incercat sa adreseze o intrebare in forma orala de cateva ori deoarece intrebarile pe care le-a notat pe hartie nu se citeau.
Cotici a fost abandonat sub scarile Casei de cultura. Martorii incidentului au chemat salvarea si au anuntat politia. Victima a fost spitalizata, iar cazul se afla acum in atentia politiei si a procuraturii.
Spitalul a confirmat chemarea masinii de urgenta la Palatul de Cultura de la Ungheni. www.promptmedia.ro