PNL anunţă o nouă moţiune de cenzură – 95269 – 27102010 – Aşa cum era de aşteptat, cel de-al V-lea Cabinet Boc a rezistat şi celei de-a V-a moţiuni de cenzură depusă de partidele din opoziţia parlamentară, votul de miercuri seara din plenul Parlamentului, după mai bine de şase ore de dezbateri aprinse, arătând o nouă victorie a coaliţiei guvernamentale.
Moţiunea de cenzură depusă de opoziţie la adresa actualului Guvern Boc, intitulată “Moţiunea României majoritare, moţiune populară”, semnată de 209 parlamentari şi citită săptămâna trecută în Parlament, a reuşit să strângă 219 voturi 153 de deputaţi şi 67 de senatori şi-au exprimat votul pentru moţiune, adică 220 de parlamentari. Pe lângă cele 219 voturi “pentru” a fost consemnată şi o abţinere.
pentru demiterea Guvernului, mai puţin cu nouă decât moţiunea iniţiată în
“Au fost la vot 220 de parlamentari. Nu s-a întrunit nici numărul necesar pentru ca moţiunea să aibă şanse să treacă. 220 de parlamentari au votat efectiv. Moţiunea a picat”, a declarat Sulfina Barbu, deputat PDL.Pentru ca Guvernul să cadă ar fi fost nevoie de 236 de voturi.
Dacă Victor Ponta, liderul PSD, spunea înainte de vot că mai are nevoie de două voturi pentru demiterea Guvernului, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost mult mai temperat, afirmând de la început că şansele înclină în favoare puterii.
Cabinetul Boc s-a aflat pentru a cincea oară faţă în faţă cu moţiunea de cenzură. O singură dată demersul opoziţiei a avut succes. Anul trecut, pe 13 octombrie, Guvernul a fost demis în urma votului din Parlament, dar preşedintele Traian Băsescu l-a desemnat tot pe Emil Boc la şefia Executivului. Prima moţiune de cenzură împotriva cabinetului Boc a fost depusă anul trecut, în mai. Demersul iniţiat de PNL şi UDMR şi intitulat “Marea Păcăleală PDL – PSD”, critica guvernul că nu şi-a îndeplinit promisiunile electorale. Moţiunea a fost însă respinsă de Parlament, pe 13 mai, cu 272 de voturi împotrivă şi 130 pentru.
Cinci luni mai târziu, se repeta povestea. PNL şi UDMR îşi uneau din nou forţele împotriva guvernului, însă nici de data aceasta moţiunea nu avea sorţi de izbândă. Pe 24 septembrie, Parlamentul respingea demersul opoziţiei.
Totul s-a schimbat însă după ieşirea PSD de la guvernare. Pentru prima dată după revoluţie, opoziţia a reuşit să răstoarne guvernul. S-a întâmplat pe 13 octombrie, când motiunea “11 împotriva României” a trecut de Parlament, iar Cabinetul Boc a fost demis.
Au urmat luni întregi de agitaţie pe scena politică, cu negocieri şi dispute între preşedintele Traian Băsescu şi reprezentanţii partidelor parlamentare. În decembrie însă, şeful statului îl desemna tot pe Emil Boc premier.
Şirul moţiunilor de cenzură nu s-a oprit. Pe 15 iunie, a fost dezbătută moţiunea “Opriţi genocidul social”, iniţiată de Alianţa PSD+PC. Demersul critica măsurile de austeritate propuse de guvern. Reprezentanţii PDL Teo Trandafir si Georgică Severin, dar şi patru parlamentari ai UNPR au votat în favoarea moţiunii. Moţiunea nu a trecut însă, iniţiatorilor lispsindu-le opt voturi.
Emil Boc crede că “a câştigat raţiunea în faţa populismului” – Premierul Emil Boc s-a arătat mulţumit de rezultatul votului la moţiunea de cenzură, precizând că “a câştigat raţiunea în faţa populismului” şi că opoziţia nu are decât promisiuni fără acoperire. Prim-ministrul susţine că joi Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament pentru noua lege a educaţiei. “Aş spune că astăzi a câştigat raţiunea în faţa populismului şi demagogiei opoziţiei, care, din nefericire, a venit şi vine doar cu tolba plină de promisiuni fără acoperire. Din punctul meu de vedere, principala preocupare a fost, este şi va rămâne soarta oamenilor, modalitatea prin care să putem depăşi cât mai repede această perioadă dificilă, dar fără a face paşi înapoi. (…) Preocuparea noastră este şi rămâne cum să ieşim cât mai repede din criză şi să ducem România pe o creştere economică sănătoasă şi nu pe o creştere bazată pe împrumut şi consum”, a spus premierul. “Spun foarte clar şi răspicat: ştiu problemele oamenilor, le înţeleg nemulţumirea, dar la fel de bine ştiu că nu este o altă cale mai bună de a ieşi din situaţia asta dificilă decât de a merge pe o cale fără populisme, fără promisiuni, care nu au acoperire”, a spus Boc.
În ceea ce priveşte asumarea răspunderii în Parlament, premierul a precizat că acest lucru este priogramat să aibă loc joi dimineaţa. “Noi am primit din partea Parlamentului invitaţia ca mâine la ora 10.00, dacă nu greşesc, să fim prezenţi în vederea asumării răspunderii. Şi acest lucru îl vom face”, a subliniat Emil Boc.
Victor Ponta: “Până la urmă îi vom da jos” – Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat imediat după eşecul moţiunii de cenzură că este, în mod evident, indignat de faptul că “aceşti ticăloşi fără jenă au mai obţinut o victorie”. Liderul social-democrat susţine că au existat parlamentari de la putere care i-au promis că vor vota în favoarea moţiunii, după care şi-au încălcat cuvântul în Parlament. “Sunt cel putin zece indivizi care mi-au strâns mâna la mine în bioru. Aseară au primit ceea ce au vrut să primească şi azi nu au votat”, a declarat Ponta.Liderul PSD a refuzat să le dea şi numele parlamentarilor care şi-au încălcat promisiunea. “Eu nu sunt Traian Băsescu să vă spun ce discut. Am avut acest prim impuls când i-am văzut cum stăteau în bănci şi se uitau la mine nevinovaţi”, a spus Ponta. Preşedintele PSD a mai ţinut să le mulţumească oamenilor care au ieşit miercuri să protesteze în stradă şi le-a transmis că “până la urmă îi vom da jos”.
Crin Antonescu: “Nu se termină lupta aici” – “Noi am avut o strategie de la bun început. Acum mă gândesc că ar fi trebuit să o aplice și alții”, a declarat, la rândul său Crin Antonescu, preşedintele PNL. Declarația lui Antonescu vine în contextul în care liberalii au insistat pe lângă PSD să ajungă la o înțelegere concretă în privința guvernului de criză și al premierului înainte de moțiune. Preşedintele PNL a ţinut să precizeze că lupta nu se termină aici şi că vinovaţi pentru acest rezultat se fac parlamentarii puterii care s-au transformat în “târâtoare mute, fixate de bănci”. Liderul liberal a precizat că va susţine o nouă moţiune de cenzură în cazul aumării răspunderii de către Guvern. “Trăim într-o ţară condusă de un Guvern cu 10% susţinere din partea populaţiei şi zero voturi din Parlament”, a declarat Crin Antonescu. Liderul liberal a ţinut să sublinieze că responsabili de eşecul moţiunii şi de felul în care a ajuns România nu sunt numai preeşedintele Traian Băsescu şi premeirul Emil Boc, ci şi toţi acei parlamentari care au ales să se transforme în “târâtoare mute” şi s-au supus ordinelor de partid. “În dispreţul ţării reale, a oamenilor de afară, tribunele Parlamentului au fost populate cu oameni ai PDL, cu ovaţii proguvernamentale. Nu am mai văzut aşa ceva de la defilările lui Ceauşescu. Nu se termină lupta aici. Până la urmă este ţara noastră pe care o vom elibera de această clică”, a mai spus Crin Antonescu. El a mai menţionat că este în favoarea unei noi moţiuni de cenzură în cazul asumării răspunderii Guvernului.
Vasile Blaga: “Aritmetica, de la Aristotel încoace, nu a schimbat-o nimeni” – Secretarul general al PDL, Vasile Blaga, a remarcat, ironic, că moțiunea de cenzură de miercuri a întrunit mai puține voturi decât precedenta și a cometat că “aritmetica, de la Aristotel încoace, nu a schimbat-o nimeni”.
Bogdan Hossu: “Singura soluţie, greva generală” – Greva generală este singura soluţie care mai rămâne în picioare, după ce moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Boc a picat, miercuri, în Parlament, a declarat liderul CNS Cartel Alfa, Bogdan Iuliu Hossu, de la tribuna mitingului sindical din Piaţa Constituţiei, după aflarea rezultatului.
Manifestanţii au devenit, din nou, pentru scurt timp, violenţi, la aflarea veştii rezultatului, dar au început să părăsească Piaţa Constituţiei. – www.promptmedia.ro