94883 – 15102010 – Senatorul PDL Gabriel Mutu s-a înscris în PSD Bucureşti, a anunţat preşedintele social-democraţilor din Capitală, Marian Vanghelie, la începutul şedinţei Consiliului organizaţiei, care precede Conferinţa Extraordinară a acesteia.
El a fost cooptat în funcţia de vicepreşedinte al PSD Bucureşti, la propunerea lui Marian Vanghelie primind doar un vot împotrivă din partea membrilor Consiliului PSD Bucureşti. “A fost senator al PDL, a făcut un pas şi vrea să voteze alături de noi moţiunea de cenzură. Vreau să transmitem un mesaj tuturor românilor din PDL că sunt bineveniţi în PSD, este loc pentru toată lumea”, a spus Vanghelie. Liderul PSD Bucureşti a adăugat că Gabriel Mutu a fost ales senator într-un colegiu al sectorului 6 al Capitalei, în acelaşi sector el fiind propus pentru funcţia de prim-vicepreşedinte al organizaţiei din acest sector.
La rândul său, senatorul a menţionat că a decis să părăsescă PDL pentru că în campania electorală le-a promis o viaţă mai bună românilor, iar măsurile pe care le promovează acum fostul său partid sunt în contradicţie cu ceea ce şi-a propus el. “Politica pe care PDL o implementează la nivel de măsuri sociale nu mă mai reprezintă. Doresc să fiu alături de PSD şi cred că împreună putem să colaborăm la un eventual program de guvernare care să fie în interesul cetăţenilor”, a spus senatorul. Totodată, Consiliul PSD Bucureşti i-a validat pe cei 560 de delegaţi ai organizaţiei la Congresul formaţiunii şi a validat trei noi vicepreşedinţi ai organizaţiei – Vasile Stroe, preşedintele CNSRL Frăţia Bucureşti, Constantin Chiriţă, lider al sindicatelor din energie, şi Doru Giugula, consilier PSD la Primăria Bucureşti. La Consiliul PSD Bucureşti a participat şi liderul Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, care va fi prezent şi la Conferinţa organizaţiei. www.promptmedia.ro