Acasă Uncategorized Bucuresti: Senatorii evita infiintarea comisiei de ancheta a tranzactiilor publice incheiate cu...

Bucuresti: Senatorii evita infiintarea comisiei de ancheta a tranzactiilor publice incheiate cu Daimler AG

DISTRIBUIȚI

94803 – 13102010 – Şedinţa plenului Senatului de miercuri a debutat cu parcurgerea problemelor organizatorice supuse discuţiei. În acest context au avut loc dezbaterea şi aprobarea modificărilor  propuse la ordinea de zi curentă,  aprobarea programului de lucru al zilei, precum şi  a programului săptămânii următoare.

Astfel, s-a supus la vot şi aprobat solicitarea de înscriere pe ordinea de zi a plenului a Proiectului de lege privind unele măsuri de expropriere în vederea realizării unor obiective de interes naţional, local şi judeţean, precum şi  cererea de retrimitere la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a raportului privind numirea membrilor în Consiliul Naţional de Integritate, şi, în consecinţă, reprogramarea dezbaterii acestui punct de pe ordinea de zi.

Cu majoritatea senatorilor prezenţi – 51 de voturi pentru, 49 împotrivă şi nici o abţinere –  a fost aprobată scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre privind înfiinţarea Comisiei de anchetă având drept scop investigarea condiţiilor de legalitate a tranzacţiilor încheiate de autorităţile publice din România cu Daimler AG, în perioada 2007-2008, precum şi aceea de trimitere a stenogramelor discuţiilor în plen la acest punct către autorităţile interesate.

Plenul Senatului a aprobat prelungirea la 60 de zile a termenului de dezbatere pentru propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi pentru propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

În cadrul programului legislativ, Senatul a aprobat, în calitate de Cameră decizională, Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului între România şi Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare (CERN) privind statutul de candidat la aderarea la CERN, semnat la Geneva la 11 februarie 2010 cu 73 de voturi pentru, nici un vot împotrivă şi nici o abţinere. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.