Acasă Uncategorized Bucuresti: Seful Executivului promite conducerii BERD sprijin total pentru implicarea bancii in...

Bucuresti: Seful Executivului promite conducerii BERD sprijin total pentru implicarea bancii in finantarea sectorului privat romanesc

DISTRIBUIȚI

94997 – 19102010 – Prim-ministrul Emil Boc a avut marţi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu o delegaţie formată din membri ai Consiliului Director al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Şeful Executivului a prezentat, în cadrul întâlnirii, măsurile de relansare economică adoptate de Executiv, în contextul Acordului de finanţare cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană. De asemenea, premierul Emil Boc a punctat oportunităţile de dezvoltare a afacerilor în România, menţionând faptul că Executivul pune accentul pe prioritizarea proiectelor de investiţii şi pe susţinerea parteneriatului public privat.

“Parteneriatul public-privat reprezintă cartea de succes, în viitor, pentru dezvoltarea marilor proiecte de investiţii. Avem fundamentarea legală pentru implementarea contractelor de tip parteneriat public-privat, iar România prezintă o serie de oportunităţi pentru realizarea unor astfel de proiecte, îndeosebi în infrastructură şi îmbunătăţirea eficienţei energetice”, a afirmat premierul Emil Boc.

În cadrul întrevederii, primul-ministru a subliniat că Guvernul susţine menţinerea volumului de afaceri al BERD în România, prin încurajarea acordării cu prioritate a finanţării proiectelor care beneficiază de fonduri europene, a împrumuturilor pentru finanţarea economiei reale şi a proiectelor de finanţare directă a corporaţiilor din România.

„În calitate de prim-ministru voi utiliza toate pârghiile legale pentru a sprijini implicarea mai activă a BERD în finanţarea sectorului privat românesc. Economia reală, îndeosebi Întreprinderile Mici şi Mijlocii, are nevoie de finanţări directe, iar BERD poate continua să fie un partener important în ceea ce priveşte continuarea unor proiecte care să asigure crearea de locuri de munca, aduc venituri fiscale la bugetul statului şi transferă tehnologie, sprijinind totodată crearea de produse cu înalta valoare adăugata pentru export”, a apreciat primul-ministru.

La rândul său, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a afirmat că Ministerul Finanţelor Publice va menţine un dialog permanent privind proiectele în România, aflate în pregătire de către BERD. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.