94515 – 05102010 – În luna august 2010, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 1846 lei, cu 1,2% mai mic faţă de luna precedentă, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1339 lei, în scădere faţă de luna anterioară cu 16 lei (-1,2%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţile de transporturi aeriene (3330 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (787 lei).
Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum – Indicele câştigului salarial real pentru luna august 2010 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 98,6%.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 113,3%, cu 1,6 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iulie 2010.
În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea celui de al 13-lea salariu şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.
August 2010 comparativ cu iulie 2010 – În luna august 2010, în majoritatea activităţilor economice, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai scăzut decât în luna precedentă, urmare nerealizărilor de producţie ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte), de intrarea în şomaj tehnic şi de dificultăţile financiare din sectorul economic.
De asemenea, în unele activităţi economice scăderea nivelului câştigului salarial mediu net din luna august a fost cauzată de acordarea în luna precedentă a primelor ocazionale (inclusiv prime de vacanţă), plăţii concediilor de odihnă din fondul de salarii, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete de vacanţă).
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net, din sectorul economic1, s-au înregistrat după cum urmează: a) cu 7% în fabricarea produselor din tutun, b) între 4% şi 5% în fabricarea produselor textile, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), industria metalurgică, extracţia minereurilor metalifere; c) între 3% şi 4% în producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii).
Creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în sectorul economic, ca urmare a acordării de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanţă şi prime pentru „ziua minerului”), plăţii concediilor de odihnă din fondul de salarii, plăţii sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou), dar şi realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte), a revenirilor din concedii fără plată ori din şomaj tehnic, a disponibilizărilor de personal cu salarii mici, după cum urmează: a) cu peste 9% în activităţi de editare (9,9%), respectiv alte activităţi extractive (9,5%); b) între 4% şi 8% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare si transmitere de programe), extracţia cărbunelui superior şi inferior, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; c) între 2% şi 3% în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), fabricarea băuturilor.
În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, în activităţile de învăţământ (-6,2%) – ca urmare a plăţii cadrelor didactice în funcţie de contracte, a acordării de prime ori sume din alte fonduri în luna precedentă; sănătate şi asistenţă socială (-0,5%) – în principal ca urmare a dificultăţilor financiare din unele unităţi (în special din domeniul asistenţei sociale).
În activitatea de administraţie publică câştigul salarial mediu net a crescut cu 1,2% în luna august ca urmare a acordării, în unele instituţii publice, a primelor de vacanţă ori a sumelor din alte fornduri (inclusiv pentru perioade anterioare).
Faţă de luna iunie 2010, scăderea medie a câştigului salarial mediu net în primele două luni după aplicarea Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, a fost de 25% în învăţământ, 20% în sănătate şi asistenţă socială şi 13,9% în administraţie publică.
August 2010 comparativ cu august 2009 – Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a scăzut cu 0,7%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 92,3%. www.promptmedia.ro