94633 – 07102010 – PSD a definitivat, joi, textul motiunii de cenzura intitulate „Motiunea celor multi”, a anuntat purtatorul de cuvant al departamentelor PSD, Olguta Vasilescu. Potrivit acesteia au fost stranse peste doua milioane de semnaturi in favoarea documentului.
Motiunea este structurata pe patru capitole: „De ce trebuie sa plece Emil Boc”; „Ce lasa Emil Boc in urma sa”; „Ce probleme ne asteapta dupa plecarea lui Emil Boc”; „Ce solutii vom aplica dupa plecarea acasa a lui Emil Boc”. In primele trei capitole, social-democratii se refera la „o guvernare care umileste toate categoriile de cetateni”, „dezastrul generalizat din economie”, „saracirea populatiei, transformata de dinastia Boc in politica de stat”.
Social-democratii afirma ca premierul Emil Boc „lasa in urma” un esec mult prea scump platit, o rectificare bugetara care consfinteste incompetenta, un mediu de afaceri pacalit si sufocat.
In finalul motiunii, social-democratii propun si un set de 33 de masuri „dupa plecarea acasa” a lui Emil Boc. Printre cele mai importante dintre acestea se numara impozitarea diferentiata si un impozit pe profit de 15%. De asemenea, PSD promite anularea diminuarii nediferentiate a salariilor bugetarilor cu 25%, TVA diferentiat in special pentru produsele alimentare de baza, anularea recalcularii pensiilor militarilor si magistratilor. www.promptmedia.ro