95007 – 20102010 – Noua Lege a Capitalei care propune, printre altele, desfiinţarea sectoarelor, şi uniformizarea calităţii vieţii cetăţenilor şi în general al aspectului Bucureştiului, scoate la iveală, de fapt, alte intrerese. “Se spune că PDL împreună cu actualul primar general vor să pună mâna pe cloşca cu bani. Ca atare nu vor neaparat că desfiinţeze sectorarele ci doar apelează la o tactică eficientă. Cer mult ca să obţină mai puţin, dar exact ceea ce le trebuie. Ce vor ei mai exact – să pună mâna pe acele domenii aflate
acum în parohia sectoarelor. După ce pun mâna pe ele le vor externaliza pe modelul Apa Nova”, scrie pesurse.ro. Se zvoneşte că sunt luate la vizor domenii de unde se scot bani la greu – transportul, gunoiul, ADP-urile, infrastructura. În principiu ele vor fi transferate în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi de acolo vor face aripi. Păi cum? Serviciile vor fi externalizate – se va înfiinţa o societate pe actiuni (un SA) în care Primăria Generală va deţine pentru început pachetul majoritar sau a douaa variantă – concesionarea pe o anumită perioadă de timp a serviciilor. În loc de o şase firme care strâng gunoiul în fiecare din cele şase sectoare, în viitor ar urma ca acelaşi lucru să îl facă o singură firmă. Şi asta nu doar la capitolul gunoi. Mai adăugaţi aici transportul, ADP-urile, infrastructura.şi orice alt capitol care în viziunea portocalie miroase a bani. – www.promptmedia.ro