Acasă Uncategorized Bucuresti: Drumurile forestiere trec in administrarea consiliilor locale

Bucuresti: Drumurile forestiere trec in administrarea consiliilor locale

DISTRIBUIȚI

94571 – 06102010 – Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, pe 5 octombrie 2010,  Legea privind trecerea  drumurilor forestiere  din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.

Conform prevederilor acesui act normativ trecerea drumurilor forestiere din proprietatea publică a statului în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale (implicit, în administrarea consiliilor locale) se va simplifica semnificativ, susţin reprezentanţii Ministerului Mediului şi Pădurilor.

Până acum acesta se realiza prin iniţiativa legislativă,  dar începând din această toamnă acest demers se poate soluţiona cu titlu gratuit, prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea autorităţilor locale. Criteriile în baza cărora se realizează trecerea urmează a fi stabilite prin ordin al ministrului Mediului şi Pădurilor.

Ca urmare a trecerii drumurilor forestiere din proprietatea publică a statului în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale primăriile vor putea accesa Măsura 125b din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.pentru modernizarea acestora. www.promptmedia.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.