94723 – 11102010 – Deputatul PNL Cristina Ancuţa Pocora cere ca vârsta standard de pensionare să rămână aşa cum prevede legea aflată în vigoare. „Vârsta de pensionare trebuie să rămână cea prevăzută de legea în vigoare, cu amendamentul că femeile şi bărbaţii pot solicita continuarea raporturilor de muncă sau de serviciu, până la vârsta de 65 de ani, fără ca opţiunea acestora să fie îngrădită prin decizii şi proceduri administrative. Este vorba de acele meserii – medicină, magistratură, educaţie, cultură
– care permit desfăşurarea activităţii pe o perioadă mai îndelungată şi unde experienţa vine o dată cu vâsta. Voi depune din nou acest amendament la rediscutarea articolului de lege trimis de preşedintele Traian Băsescu pentru reexaminare”, a declarat Cristina Ancuţa Pocora.
Deputatul PNL a subliniat că „în loc să se gândească cum să-i mai exploateze pe cei vârstnici, Guvernul Boc ar trebui să se concentreze pe politici active pentru a crea locuri de muncă pentru tineri. Ei vin cu entuziasm de pe băncile şcolii, doresc să-şi construiască o carieră, să-şi întemeieze o familie, or, dacă nu promovăm accesul acestora pe piaţa muncii, viitorul ţării va fi grav afectat. Prioritatea guvernamentală trebuie să fie crearea de noi locuri de muncă, nu să găsim soluţii pentru a-i scoate la pensie pe oameni la o vârstă foarte înaintată”, a subliniat Cristina Ancuţa Pocora.
În calitate de preşedintă a Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi din Camera Deputaţilor, Cristina Ancuţa Pocora a subliniat că ar fi fost inuman ca femeile să fie obligate să iasă la pensie la aceeaşi vârstă cu bărbaţii. „Amendamentul propus de mine este necesar pentru asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi precum şi egalităţii de tratament, dat fiind egalizarea graduală a vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi prevăzută în proiectul de lege. Am avut în vedere mai multe motive care stau la baza acestei decizii. În primul rând condiţiile grele de muncă şi de viaţă din România, diferite faţă de cele din Uniunea Europeană. „Femeile din România muncesc atât la servici cât şi acasă, în gospodărie. Au grijă de copiii, de bătrâni, de persoanele bolnave sau cu nevoie speciale, în lipsa instituţiilor de specialitate. Iar în al doilea rând, trebuie ştiut că reglementarea vârstei de pensionare este atributul organelor legiuitoare naţionale, conform Directivei 2000/78/CE a Consiliului Europei, privind crearea unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forţei de muncă şi condiţiile de muncă. Aceasta prevede că nu aduce atingere dispoziţiilor naţionale de stabilire a vârstei de pensionare”, a explicat Cristina Ancuţa Pocora.
Deputatul liberal speră că la dezbaterile din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor, la care va lua parte, să-şi poată convinge colegii de la PDL, UDMR şi independenţi să adopte acest amendament. „Reîntoarcerea Legii unitare a pensiilor de la promulgare în Parlament, pe subiectul vârstei de pensionare, este o bună ocazie de a corecta o mare nedreptate care s-ar fi făcut românilor”, a subliniat Cristina Ancuţa Pocora. www.promptmedia.ro