Acasă Uncategorized Bucuresti: Dan Voiculescu: „Un refuz al presedintelui Basescu de a promulga legea...

Bucuresti: Dan Voiculescu: „Un refuz al presedintelui Basescu de a promulga legea privind reducerea TVA la 5% echivaleaza cu autosuspendarea”

DISTRIBUIȚI

95040 – 20102010 – Senatorul Dan Voiculescu consideră că decizia Camerei Deputaţilor de a adopta Proiectul de lege privind reducerea cotei de TVA la 5% pentru alimentele de bază este absolut necesară. În acest context, senatorul Voiculescu, iniţiator al Proiectului, a declarat: „Este o măsură pe care o susţin încă din 2006 şi este bine că, în sfârşit, am reuşit să-l adoptăm. Măsura este, în mod evident, extrem de necesară şi pentru populaţie şi pentru reducerea evaziunii fiscale. Retractările unor parlamentari ai Puterii

 

 

 

 

 

dovedesc că această guvernare doar din greşeală poate susţine un demers cu adevărat util. Preşedintele Băsescu trebuie să promulge acest proiect. Un refuz echivalează cu o autosuspendare. Dacă totuşi, nu o promulgă, înseamnă că domnul Băsescu s-a rătăcit definitiv, a pierdut orice legătură cu societatea şi economia românească. Dar sper că, măcar de frică, o va promulga.” www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.