95123 – 22102010 – Ministerul Mediului şi Pădurilor a semnat, în luna octombrie a acestui an, contractul prin care se va elabora Politica naţională de gestionare a nămolurilor de epurare.
Valoarea contractului este de 6.380.400 lei fără TVA, din care 75 % reprezintă cofinanţarea acordată de Uniunea Europeană, din Fondul European de Dezvoltare Regională. Contractul a fost atribuit consorţiului format din S.C. Mott MacDonald Limited, în asociere cu Institutul de Studii şi Proiectări Energetice, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti şi Centrul de Cercetare Ştiinţifică în domeniul Biochimiei Aplicate şi Tehnologiei. Perioada de derulare a contractului este de 15 luni.
Necesitatea elaborării unei politici naţionale de gestionare a nămolurilor de epurare a apărut în urma impactul semnificativ al proiectelor care vizează dezvoltarea infrastructurii de epurare a apelor uzat, implementate prin programul ISPA şi Programul Operaţional Sectorial „Mediu”. Prin aceste proiecte se construiesc şi reabilitează un număr important de staţii de epurare a apelor uzate, ceea ce conduce, implicit, la mărirea cantităţilor de nămoluri rezultate din procesul de epurare al apei.
Politica naţională de gestionare a nămolurilor de epurare se va elabora pe baza unor investigaţii suplimentare privind cantităţile de nămol produse care trebuie procesate/depozitate în prezent şi a previziunilor privind cantităţile de nămoluri care vor fi produse în viitor şi calitatea lor, având în vedere şi soluţia utilizării acestora.
Documentul final va cuprinde: opţiuni privind modalitatea de gestionare a nămolurilor, analize tehnico-economice pentru fiecare opţiune prezentată, estimarea costurilor unitare şi beneficiile rezultate în urma implementării opţiunii alese, dacă este cazul. www.promptmedia.ro