95172 – 25102010 – Consiliul de Administraţie al Realitatea Media a semnat un contract de management cu Divizia Media a grupului Asesoft, compania condusă de Sebastian Ghiţă. Contractul în valoare de 75 de milioane de euro a fost încheiat pe o perioadă de cinci ani. Sorin Ovidiu Vîntu rămâne numai acţionar. În cadrul unei întâlniri cu angajaţii, noul manager ar fi declarat că „îl interesează profitul” şi că vrea să lase grupul de presă drept moştenire copiilor săi. În plus, Sebastian Ghiţă intenţionează
să extindă regional Realitatea TV.
Sebastian Ghiţa, patronul consorţiului Asesoft din Ploieşti, ocupă locul 50 în Topul celor mai bogaţi români realizat de revista Capital. El are o avere estimată la 120-125 milioane de euro, este căsătorit şi are un copil.
Sebastian Ghiţa, patronul consorţiului Asesoft din Ploieşti, a fost unul dintre principalii organizatori ai Congresului PSD din februarie, unde Victor Ponta a fost ales preşedintele social-democraţilor. Omul de afaceri, care are relaţii apropiate cu secretarul general al PSD Liviu Dragnea, a finanţat de-a lungul timpului şi PNL, şi PSD, şi PDL.
Patronul grupului Asesoft, Sebastian Ghiţă, ocupă locul 50 în Top 300 Capital. El are o avere estimată la 120-125 milioane de euro, este căsătorit şi are un copil.
În vârstă de 31 de ani, Ghiţă deţine şi poziţia a treia în clasamentul făcut de revista „Capital” în ceea ce priveşte vârsta. Pe primele două poziţii se află Andrei Lişinschi (25 de ani – 40 mil. euro) şi Iustin Paraschiv (29 de ani – 55-65 mil. euro).
Potrivit Top 300 Capital, Sebastian Ghiţă are afaceri în domeniul IT (recent a achiziţionat acţiuni la Flanco), distribuţie, producţie, servicii, vinificaţie şi imobiliare. Ghiţă a intrat anul trecut şi în alt domeniu de activitate – vinificaţie. Omul de afaceri, care deţine Societatea Budureasa, s-a decis să facă din vin un business profitabil. După ce a lansat deja două game de vin premium, Ghiţă vrea să facă turism în mijlocul podgoriei.
Grupul Asesoft, din care fac parte Asesoft Distribution, Asesoft International, Asesoft Net, Teamnet International, Asesoft Smart, 2kTelecom, a înregistrat în 2009 o cifră de afaceri de circa 300 milioane de euro, mai mult cu 100 milioane de euro faţă de anul precedent. O pondere importantă în cifra de afaceri a avut-o Asesoft Distribution, unul din primii zece jucători de pe piaţa locală de distribuţie şi IT&C. Astfel, magazinul on-line eMag a avut în 2009 o cifră de afaceri de 60 milioane de euro. www.promptmedia.ro