94670 – 08102010 – Luni, 11 octombrie 2010, începând cu orele 8.30, vor depune jurământul de credinţă pentru dobândirea cetăţeniei române 453 de persoane.
La ceremonie va participa şi Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ca reprezentant al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Imnul de stat al României va fi intonat de un grup de studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”.
Toate ceremoniile pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară, care se desfăşoară bilunar, sunt găzduite la sediul ANC din Bucureşti. Accesul publicului este permis prin strada Blănari (vis -a- vis de Biserica Sf.Nicolae Şelari).
În ziua programată în vederea depunerii jurământului sunt consacrate trei ceremonii, succesiv, începând cu orele: 8.30, 11.30 şi 14.30.
Conform legii, cetăţenia română se dobândeşte la data depunerii jurământului de credinţă. După depunerea jurământului, se eliberează certificatul de cetăţenie română, document care atestă calitatea de cetăţean român. www.promptmedia.ro