Acasă Uncategorized 15 octombrie, “Ceremonia aruncării caschetelor” în faţa sediului central al PDL

15 octombrie, “Ceremonia aruncării caschetelor” în faţa sediului central al PDL

DISTRIBUIȚI

94831 – 14102010 – Federația Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), afiliată la CNS Cartel Alfa, organizează în data de 15 octombrie 2010 la ora 12.45, în faţa sediului PDL din Bucureşti, Aleea Modrogan nr. 22 “Ceremonia aruncării caschetelor”, un act de protest al personalului din penitenciare împotriva “unei guvernări iresponsabile”. “Ne manifestăm încrederea că domnul președinte Traian Băsescu, cauţionar al acestei guvernări, va reacţiona, de această dată,

 

 

mai responsabil decât a făcut-o cu prilejul protestului din 24 septembrie 2010”.

Participanții la acţiune nu vor scanda „Ieşi afară, javră ordinară!”, iar caschetele nu vor avea însemne naţionale şi vor fi aruncate cât se poate de disciplinat şi lipsit de intenţia de a atenta la siguranţa naţională. “Nu dorim să dăm ocazia Preşedintelui – Guvern de facto să denatureze revendicări de natură socială şi să evite responsabilitatea pentru o guvernare incompetentă economic”.

Personalul din penitenciare protestează împotriva reducerii salariilor şi a intenţiei Guvernului de păstrare a acestei măsuri contrar prevederilor consituționale referitoare la caracterul temporar al unor măsuri de îngrădire a unor drepturi, admițând prin absurd că această măsură ar fi fost oportună.

“Calificăm eliminarea pensiilor speciale pentru personalul din penitenciare ca fiind un act nesăbuit de agresiune împotriva unor persoane care şi-au petrecut o bună parte din viaţă în condiţii de lucru mizere şi într-un mediu ce presupune un risc profesional imens. Solicităm Guvernului măsuri de urgenţă pentru îmbunătăţirea condiţiilor de lucru şi plata celor câteva sute de mii de ore suplimentare efectuate şi imposibil a fi recuperate. Solicităm organelor competente sancţionarea fraudei prin care a fost votată Legea pensiilor în Parlamentul României. Personalul din penitenciare va participa la acţiunea de protest în uniformă, în contextul acţiunilor de pichetare a sediilor partidelor politice guvernamentale şi a locuinţelor parlamentarilor puterii, organizate de către confederaţiile sindicale, în fiecare zi de vineri, în perioada 8 – 22 octombrie 2010”.

Până la data prezentului comunicat Administrația Naţională a Penitenciarelor (ANP) nu a anunţat nici un alt exerciţiu de alarmare care, cu preţul a 48.000 de ore suplimentare şi al opririi activităţii de obţinere a veniturilor proprii din munca deţinuților, să încerce a împiedica participarea personalului din penitenciare la acţiunile de protest.

În perioada imediat următoare FSANP va participa la toate acţiunile de protest organizate de Cartel Alfa, inclusiv la încetarea generală a activităţii în penitenciare. FSANP va sesiza organele competente împotriva conducerii ANP pentru recuperarea cheltuielilor nejustificate şi a pierderilor cauzate de alarmarea tuturor penitenciarelor în încercarea de a opri protestele personalului. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.