93443 – 01092010 – Mihai Barbu, preşedintele organizaţiei PSD Voluntari, îi solicită prefectului judeţului Ilfov Dan-Cornel Barangă constatarea de drept a încetării mandatului de primar al lui Florentin Pandele, primarul oraşului Voluntari.
„Prin legea 393/2004 şi modificările aduse acesteia de legea nr. 249/2006 se precizează foarte clar că un primar îşi pierde această calitate, de drept, înainte de expirarea mandatului său, dacă alege să piardă, prin demisie, calitatea de membru al partidului politic pe lista căruia a fost ales. Domnul Pandele Florentin-Costel a încetat de drept să mai facă parte din rândul membrilor Partidului Social Democrat în momentul în care a semnat cererea de înscriere în formatiunea politică U.N.P.R.”, atrage atenţia Mihai Barbu. Preşedintele PSD Voluntari mai susţine că decizia din trecut a Organizatiei PSD Voluntari de excludere a lui Floretin Pandele este nulă, având în vedere că aceasta nu a primit acordul Biroului Permanent Judeţean. „Florentin Pandele nu a fost exclus din PSD, ci şi-a dat demisia în urma acţiunii sale de înscriere în cadrul U.N.P.R. Ţinând cont de toate aceste elemente, PSD Voluntari solicită prefectului judeţului Ilfov constatarea de drept a încetării mandatului de primar al domnului Pandele Florentin-Costel, primarul ilegal al oraşului Voluntari.”, a încheiat Mihai Barbu. www.promptmedia.ro