93687 – 08092010 – Utilizarea animalelor în experimente ştiinţifice ar putea fi redusă în curând, prin noua legislaţie votată miercuri de Parlamentul European, care încearcă să stabilească o balanţă între îmbunătăţirea bunăstării animalelor şi cercetarea ştiinţifică privind diferitele maladii.
Textul, elaborat de Elisabeth Jeggle (PPE, DE), reprezintă acordul la care s-a ajuns cu Consiliul, iar votul Parlamentului înseamnă că legislaţia a fost definitiv adoptată. Statele membre au la dispoziţie doi ani pentru a lua măsurile necesare pentru îndeplinirea cerinţelor noilor reglementări. Acestea vizează reducerea, din motive etice, a numărului de animale utilizate în scopuri ştiinţifice, fără însă a pune obstacole cercetării.
În cadrul dezbaterii de azi dimineaţă, susţinând noua legislaţie în faţa Parlamentului, raportoarea Jeggle a declarat că acest compromis la care s-a ajuns cu Consiliu reprezintă un bun acord şi le-a spus deputaţilor: „dacă doriţi ca animalele să fie protejate, sprijiniţi acest acord”.
Noua legislaţie cere autorităţilor naţionale competente să evalueze implicaţiile asupra bunăstării animalelor pentru fiecare experiment, în scopul promovării metodelor alternative şi pentru reducerea nivelului de durere indus animalelor. Prevederile noii legislaţii vizează de asemenea consolidarea regulilor privind utilizarea primatelor în experimentele ştiinţifice, prin clasificarea, printre altele, a procedurilor în funcţie de severitate şi precizează tipul de inspecţii necesare pentru a asigura respectarea acestor prevederi.
Sunt necesare mai multe eforturi pentru crearea de metode alternative – Toate statele membre trebuie să se asigure că, atunci când o metodă alternativă recunoscută de legislaţia europeană este disponibilă, aceasta va fi aplicată în locul testelor care implică utilizarea animalelor. În plus, trebuie aprobate numai testele care folosesc metode de ucidere care reduc la minim durerea şi care garantează în acelaşi timp rezultate ştiinţifice satisfăcătoare.
Utilizarea animalelor pentru experimente ştiinţifice este permisă pentru cercetarea de bază şi pentru cercetarea, de exemplu, a bolilor la oameni, animale sau plante, pentru testarea medicamentelor sau pentru cercetare în scopul conservării speciilor.
Au fost de asemenea introduse clauze de salvgardare care permit guvernelor naţionale să aplice derogări de la prevederile speciale ale acestei legislaţii şi să reacţioneze la situaţii de urgenţă, dar numai din motive justificabile ştiinţific şi după ce vor fi informat Comisia. Utilizarea unei astfel de clauze de salvgardare este supusă întotdeauna aprobării tuturor celorlalte state membre.
Mai puţine primate utilizate în experimente, fără compromiterea cercetării medicale – Propunerea privind interzicerea utilizării maimuţelor mari precum cimpanzeii, bonobo, gorilele şi urangutanii este susţinută de textul adoptat. Dar măsurile, aşa cum fuseseră propuse de Comisie, ar fi restricţionat utilizarea altor primate, precum marmoseţi şi macaci, aducând atingere cercetării ştiinţifice europene privind bolile neurodegenerative precum Alzheimer, conform deputaţilor europeni. Textul adoptat permite utilizarea unor astfel de primate dacă există o justificare ştiinţifică conform căreia scopul procedurii nu poate fi atins prin utilizarea altor specii.
Clasificarea severităţii procedurilor – Noile reglementări introduc clasificarea procedurilor în funcţie de nivelul de durere indus animalelor în timpul testelor („fără recuperare”, „superficiale”, „moderate” sau „severe”), conform unui amendament aprobat de Parlament în primă lectură, în cadrul procedurii de codecizie.
Pentru a evita suferinţe repetate ale animalelor, Comisia a propus ca reutilizarea acestora poate fi permisă numai dacă severitatea efectivă a procedurilor anterioare a fost „superficială” sau „moderată”. Deputaţii s-au temut că aplicarea unor criterii prea stricte ar determina creşterea numărului de animale utilizate în diverse experimente, ceea ce ar fi dus la eşecul obiectivului. Ei au decis, în acord cu guvernele naţionale, să permită reutilizarea animalelor chiar după teste care presupun un nivel al suferinţei clasificat ca „moderat”, cu condiţia efectuării unui examen veterinar preliminar.
Inspecţii şi clauza de revizuire – Pentru a se asigura că prevederile noii legislaţi sunt implementate, deputaţii au subliniat necesitatea unor inspecţii regulate şi efective ale organismelor care execută experimente ştiinţifice utilizând animale.
Acordul la care s-a ajuns cu Consiliul obligă guvernele naţionale să se asigure că sunt efectuate inspecţii în cel puţin o treime din laboratoarele care utilizează animale. Un procent corespunzător de inspecţii se efectuează fără notificare prealabilă. Comisia va fi de asemenea responsabilă de controlul autorităţilor naţionale care efectuează inspecţii.
În plus, Comisiei i se va solicita să evalueze şi să revizuiască legislaţia propusă la cinci ani după intrarea sa în vigoare. www.promptmedia.ro