Acasă Anchete Ramnicu Valcea: Actionarul minoritar al Oltchim vrea sa puna societatea pe butuci

Ramnicu Valcea: Actionarul minoritar al Oltchim vrea sa puna societatea pe butuci

DISTRIBUIȚI

93695 – 09092010 – PCC SE a recunoscut public faptul că a participat în Polonia la privatizarea societăţilor ZAT SA şi ZAK SA şi că, în urma ofertelor făcute statului polonez, aceste societăţi au rămas în continuare în proprietatea statului. PCC SE nu recunoaşte însă şi faptul că a făcut oferte mult prea mici şi statul polonez a trimis-o la plimbare, renunţând la privatizarea societăţilor ZAT şi ZAK. Din precizările PCC rezultă că statul polonez are dreptul să maximizeze valoarea companiilor din industria chimică şi poate să le asigure dezvoltarea, dar statul român este obligat de către PCC să privatizeze cu orice preţ acum Oltchim. Se urmăreşte astfel blocarea activităţii Oltchim, lucru care ar duce la scăderea valorii pe bursă a societăţii vâlcene sau chiar la încetarea producţiei. PCC mai spune că Ministerul Economiei nu a început nici măcar o dată privatizarea bazată pe principii de piaţă, în ciuda faptului că o astfel de privatizare a fost anunţată de numeroase ori în ultimii 15 ani.

În replică, conducerea Oltchim SA Râmnicu Vâlcea afirmă că “acuzaţiile aduse de PCC sunt false şi dezinformează opinia publică. Adevărul este că statul român a scos la privatizare de două ori societatea Oltchim, o dată în 1997 şi a doua oară în 2003. În anul 1997, pachetul de acţiuni a şi fost vândut societăţii canadiene Exall, care a şi semnat contractul de preluare a pachetului majoritar. Societatea Exall a renunţat la contract şi a pierdut garanţia depusă în procesul de privatizare deoarece şi-a dat seama că nu poate funcţiona cu instalaţiile din Oltchim atâta timp cât etilena şi propilena – materiile prime necesare – erau în proprietatea altei societăţi. Tot din lipsă de etilenă şi propilenă s-a blocat şi privatizarea demarată în anul 2003”, a menţionat conducerea Oltchim.

Altă afirmaţie a reprezentanţilor PCC, infirmată de conducerea societăţii vâlcene, priveşte faptul că persoane din conducerea Oltchim ar refuza să înţeleagă dinamica actuală a pieţei mondiale şi faptul că actuala concurenţă mondială în afacerile cu PVC nu dă Oltchim o şansă de a supravieţui dacă Oltchim se axează pe producţia de PVC pe platforma din Râmnicu Vâlcea, bazată pe piroliza de la Arpechim. 

Managerul Oltchim, Constantin Roibu, citat de presa vâlceană, spune că PCC încearcă să dezinformeze opinia publică prin aceste afirmaţii. “PCC dezinformează şi manipulează opinia publică, lucru pe care-l face pentru că asta este specialitatea “directorului de dezvoltare Zaremba”. Dezinformează şi pentru faptul că nu are nici cea mai vagă cunoaştere a pieţei PVC-ului sau a pieţei produselor petrochimice. Oltchim nu se axează pe producţia de PVC şi PVC-ul nu este produsul-cheie sau de bază. PVC-ul a reprezentat 32 la sută din cifra de afaceri a Oltchim în 2008, iar după integrarea cu Petrochimia Piteşti, ponderea PVC-ului în cifra de afaceri a Oltchim scade la 20 la sută. Oltchim nu are o capacitate mică în producţia de PVC, cu 450.000 tone/an, fiind lider în Europa de Est şi Centrală”, a menţionat conducerea Oltchim SA. Potrivit afirmaţiilor PCC, catalogate de conducerea combinatului ca fiind aberante, “condiţiile economice proaste au forţat deja unii operatori din Europa şi Asia să-şi închidă instalaţiile de piroliză. Printre cele care au fost închise deja se numără instalaţii mai mici, precum instalaţiile de piroliză cu capacităţi mai mici de 400.000 t/an, cum ar fi Lukoil Neftochim Burgas, o instalaţie cu o capacitate de 150.000 t/an, sau instalaţia Lyondell, de 300.000 t/an, care se află în Germania. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu Oltchim dacă aceasta îşi va irosi resursele pe Arpechim.” Constantin Roibu le-a transmis nemţilor de la PCC în replică faptul că nu fac altceva decât să intoxice opinia publică. „Se vede disperarea cu care luptaţi cu orice preţ pentru distrugerea Oltchim şi doriţi o preluare pe uşa din dos a pachetului majoritar la Oltchim, aşa cum încercaţi de doi ani. Singura şansă pentru Oltchim este să-şi consolideze sursele de materii prime, să poată funcţiona la capacitate cu instalaţiile. Instalaţiile din Petrochimia Piteşti vor asigura pentru instalaţiile de la Râmnicu Vâlcea etilena necesară funcţionării – 80.000 tone/an, propilenă 135.000 tone/an, pentru producţia de polioli şi oxoalcooli, 12.000 tone/an oxid de etilenă, pentru polioli. Oltchim va produce la Piteşti polietilenă pentru pelicule de ambalare subţiri şi alte specialităţi, sau „produse de nişă”. În Croaţia se poate, în România nu, că aşa vrea PCC, ca România să dispară de pe harta producătorilor de produse petrochimice”, a subliniat managerul Constantin Roibu.

Conducerea Oltchim a dat asigurări că, în urma achiziţionării Arpechim Piteşti, lucru care asigură aprovizionarea cu materii prime a combinatului, acesta are toate şansele de a deveni profitabil. “Numai în concepţia PCC Oltchim fabrică doar PVC de masă. Degeaba s-au perindat prin Consiliul de Administraţie al Oltchim, că n-au învăţat nici ce produse fabricăm. Preocuparea lor a fost să preia alte date şi informaţii, pentru a depune petiţii la Uniunea Europeană. Oltchim dispune de trei instalaţii pentru fabricare PVC şi are cea mai mare flexibilitate în fabricarea specialităţilor din PVC. Cu specialităţile de PVC fabricate la Oltchim Râmnicu Vâlcea produsele au ajuns pe pieţele din Germania, Italia, Ungaria, Austria şi chiar în Polonia. În acest fel, cu aceste specialităţi, am reuşit să exportăm 75 la sută din PVC-ul fabricat. România a avut tradiţie în industria petrochimică, fiind în 1990 cel mai mare producător din Europa de Est şi Centrală. Prin Oltchim, România va ajunge să producă, într-un interval foarte scurt, peste un milion de tone de produse petrochimice, reluându-şi locul în rândul jucătorilor importanţi din piaţa europeană. Conducerea Oltchim, alături de toţi angajaţii din Râmnicu Vâlcea şi Piteşti, va demasca toate manipulările şi dezinformările puse la cale de PCC şi va apăra interesul tuturor acţionarilor Oltchim. Statul român, care deţine pachetul majoritar la Oltchim, îşi va apăra proprietatea şi sunt convins că organele abilitate vor face lumină în acţiunile duse de un acţionar ostil, precum PCC. România îşi va apăra interesele şi va demonta toate reclamaţiile mincinoase, depuse de PCC la Uniunea Europeană”, a precizat Constantin Roibu. – www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.