93877 – 15092010 – Parlamenarii şi funcţionarii publici parlamentari trebuie să depună noile declaraţii de avere şi interese până la 3 noiembrie, după apariţia noii legi ANI. Fiecare parlamentar va primi noul model de declaraţie care trebuie completată. Legea ANI a intrat în vigoare la 5 septembrie 2010 şi, potrivit articolului 37, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare, persoanele care au obligaţia depunerii declaraţiilor de avere şi de interese, vor completa şi vor depune noile declaraţii.
Declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese sunt afişate pe pagina de Internet a instituţiei în 30 de zile de la primire, prin anomizarea adresei imobilelor declarate, cu excepţia localităţii unde sunt situate, adresa instituţiei care administrează activele financiare, a codului numeric personal, precum şi a semnăturii.
Către ANI se trimit copii certificate ale declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese în termen de cel mult 10 zile de la primirea acestora. Această notă, împreună cu modelele declaraţiilor, vor fi difuzate grupurilor parlamentare şi la casetele deputaţilor. www.promptmedia.ro