Acasă Uncategorized Bucuresti: Ordinul Legiunii de Onoare pentru ministrul Baconschi

Bucuresti: Ordinul Legiunii de Onoare pentru ministrul Baconschi

DISTRIBUIȚI

93944 – 16092010 – Vineri, 17 septembrie 2010, va avea loc ceremonia de decernare a Ordinului Legiunii de Onoare în grad de Comandor, ministrului român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, fost ambasador al României în Republica Franceză (septembrie 2007 – decembrie 2009), de către ambasadorul Franţei în România, Henri Paul, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a semnat decretul de conferire a ordinului Legiunii de Onoare la 16 august 2010, în urma propunerii înaintate anterior de ministrul de externe Bernard Kouchner.

Ceremonia de decorare va avea loc la orele 18.30, la reşedinţa Ambasadorului Franţei la Bucureşti (str. Biserica Amzei nr. 13-15).

Ordinul Naţional al Legiunii de Onoare reprezintă cea mai înaltă distincţie franceză, care recompensează meritele semnificative, civile sau militare, faţă de naţiune. Ordinul a fost creat pe baza unei legi semnate de Napoleon Bonaparte, la 19 mai 1802. Ordinul cuprinde 3 grade (Cavaler, Ofiţer, Comandor) şi 2 demnităţi (în grad de „Mare Ofiţer”, în grad de „Mare Cruce”).

Din 1989, doar 7 cetăţeni români au primit distincţia în gradul de Comandor.

Procedura de acordare a unei astfel de distincţii, de la nominalizare, transmiterea propunerii, până la semnarea decretului de către preşedintele Franţei, durează aproximativ 3 luni. www.promptmedia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.